x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Medicina de precizie, temă de dezbatere la Institutul “Victor Babeș”

Medicina de precizie, temă de dezbatere la Institutul “Victor Babeș”

18 Noi 2015   •   13:37
Medicina de precizie, temă de dezbatere la Institutul “Victor Babeș”
Sursa foto: ivb.ro

“Tradiție, Continuitate, Inovație” reflectă motivația determinantă a echipei Institutului Național de Patologie “Victor Babeș” în organizarea celui de-al-VIII-lea Simpozion Național de Patologie și a Sesiunii Științifice Anuale.

Evenimentele ce au ca temă comună “Medicina de precizie de la modele experimentale la biomarkeri”, cuprind 5 sesiuni științifice și se vor derula simultan în perioada 19-21 noiembrie bucurându-se de o largă participare a cercetătorilor de top din România, dar și din străinatate.

“Ne dorim să continuăm tradiția Institutului Victor Babeș, într-un eveniment științific de anvergură internațională, reunind astfel specialiști din domeniile anatomiei patologice, imunologiei, imunopatologiei sau cel al medicinei celulare și moleculare” a declarat directorul general al  Institutului Național de Patologie “Victor Babeș”, prof.dr. Mihai Hinescu.

Potrivit acestuia “vor fi prezentate noutăți în domeniu de către unii dintre cei mai renumiți cercetători din medicină printre care prof. Sarit Aviel Ronen (Sheba Medical Center Tel-Hashomer,Israel), prof.Lucian R.Chirieac ( Harvard Medical School, Brigham and Women's Hospital, Boston, USA), prof.dr. Bogdan O.Popescu, cercetător științific Mihaela Gherghiceanu, prof. dr. Emilia Severin, conf.dr.Cristina Tanase sau conf.dr. Gabriel Becheanu”.

Printre temele de referință ale dublului eveniment științific, ce va reuni peste 170 de participanți și 30 de speakeri, se numără: “De la patul bolnavului la masa de laborator și înapoi.

Există algoritmi pentru cercetarea translațională?”, “Rolul medicinei de precizie în diagnosticul pozitiv și diferențial al mezotelioamelor”, “Genomica între cercetare și clinică”, “Celulele tumorale circulante și conceptul de <> în tratamentul și urmărirea pacientului oncologic”, “Evaluarea prezenței celulelor tumorale circulante în melanom” sau “Dinamica Telocitelor în infarctul miocardic experimental la șobolani”.

“Simpozionul Institutului Victor Babeș din acest an abordează o temă extrem de actuală, și anume medicina de precizie. Acest tip de medicină se referă la un mod novator de a identifica particularitățile bolii la fiecare pacient - este continuarea așa numitei medicine personalizate.

O pleiadă de posibilități tehnologice noi sunt puse în slujba acestui concept. Se vor aborda subiecte legate de genomică, proteomică, biomarkeri, anatomie patologică și modele experimentale centrate pe posibilitățile diagnosticului și tratamentului cât mai precise într-o gamă largă de afecțiuni (cancer, boli degenerative și inflamatorii).

Nu în ultimul rând, avem o sesiune dedicată tinerilor cercetători, doctoranzi și postdoctoranzi” a declarat prof.dr. Bogdan O. Popescu, președintele Consiliului Științific al Institutului “Victor Babeș”.

In memoriam Acad.Laurentiu M.Popescu

“Este remarcabil faptul că, primul Institut de Cercetare Ştiinţifică din România, Institutul Naţional Victor Babeş se află în topul centrelor de profil atât din ţară, cât şi în Europa, iar proiectele ce s-au realizat sau se află în derulare aici sunt o dovadă în plus a valorii şi importanţei de care se bucură şi astăzi acest Institut” spunea la inceputul acestui an directorul general, din acea perioadă,  al Institutului “Victor Babeş”, Acad. Laurentiu M. Popescu.

Aproximativ 23 de ani, “părintele Telocitelor”, Acad. Laurențiu M. Popescu s-a identificat cu Institutul “Victor Babeș”, tot de aici, reușind să pună România, pe harta mondială a cercetării științifice prin descoperirea a noi celule în organismul uman, Telocitele.

În luna iulie a acestui an, Acad. Laurențiu M. Popescu punea bazele organizării acestui amplu eveniment dedicat științei. Astăzi, conducerea Institutului „Victor Babeș”  dă continuitate planurilor și obiectivelor marelui cercetător român. Mai mult, deschiderea oficială a celui de-al-VIII-lea Simpozion Național de Patologie și al Sesiunii Științifice Anuale va fi precedată de, probabil una dintre cele mai importante sesiuni, “In memoriam Academician Laurențiu M.Popescu”.

Principalele proiecte derulate la Institutul Naţional de Patologie “Victor Babeş”

Proiectele derulate în ultimii ani sau aflate în derulare la Institutul Naţional de Patologie “Victor Babeş” din Bucureşti însumează aproximativ 21,2 milioane de euro. Printre acestea amintim proiectul “Sistem de formare profesională a personalului medical în domeniul noilor tehnologii din sistemul de sănătate (diagnostic molecular) – TDM (POSDRU 81/3.2/S/58819; cod SMIS-35882)” 16.638.961 lei(3.869.525 euro) realizat în parteneriat cu UMF Gr. T. Popa Iasi şi cu Institutul Oncologic Ion Chiricuţă din Cluj.

Acesta a vizat specializarea a 806 angajaţi din sectorul Sănătăţii din România în domenii de vârf privind tehnologiile de diagnostic molecular şi anume: genomică, proteomică, histopatologie şi imagistica moleculară, precum şi formarea a 75 de angajaţi din cadrul personalului de conducere din domeniul sanitar şi al cercetării medicale cu atribuţii în procesul decizional privind atragerea de fonduri şi achiziţionarea de echipamente destinate tehnicilor de diagnostic molecular.

Un alt  proiect “Laboratorul de anatomie-patologică- formare profesională şi organizaţională prin implementarea managementului calităţii – ANATOMOPAT (POSDRU /81/3.2/S/58942; cod SMIS-35884)” , în valoare de 16.390.907 lei  ( 3.811.835 euro) derulat de IVB Bucureşti în parteneriat cu  UMF Victor Babeş Timişoara,UMF Gr. T. Popa Iaşi şi Universitatea Din Torino a vizat specializarea a 169 de angajaţi din domeniul Sănătăţii ce activează în laboratoare destinate diagnosticului anatomo-patologic.

“Formare profesională şi organizaţională a angajaţilor din laboratoarele de imunologie prin implementarea tehnologiilor de vârf şi a managementului calităţii. IMUNOLAB (POSDRU/81/3.2/S/59457; cod SMIS 35822)” a totalizat 5.890.790 lei şi a fost atribuit unui număr de 154 de specialişti din laboratoarele de imunologie clinică. “Implementarea testărilor moleculare tisulare pentru cancer în România.

Cercetare de înalt nivel orientată către oncologia personalizată PERSOTHER (cod SMIS-CSNR 12024)” a totalizat 5.416.950 lei, iar „Implementarea tehnologiilor proteomice pentru descoperirea de noi biomarkeri în cancer- CANBIOPROT (cod SMIS-CSNR 12644)”,  4.881.600 lei.

În acest moment, INCD “Victor Babeş” este cel mai titrat institut de cercetare din România, înfiinţat în urmă cu 127 de ani, cu o tradiţie în cercetarea de vârf, atât în ţară cât şi în străinătate.

×