x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Medicina nucleara si cancerul de san

Medicina nucleara si cancerul de san

de Magda Marincovici    |    29 Noi 2005   •   00:00
Medicina nucleara si cancerul de san
SANATATEA FEMEII
La ora actuala, cancerul de san este considerat cel mai frecvent in intreaga lume. Pentru a ameliora efectele chimioterapiei, o noua molecula - flurotimidina - va fi testata in premiera mondiala, in Franta.

Precizarea tratamentului


Scopul introducerii unei molecule, prin injectare intravenoasa, in corp este de a colecta semnele care indica oportunitatea chimioterapiei, a explicat recent profesorul Olivier Mundler, specialist in medicina nucleara din Marsilia, unul dintre participantii la acest test clinic. Daca chimioterapia nu merge, putem sa absolvim femeile de acest tratament sever si sa optam pentru un altul, diferit, a precizat specialistul Olivier Mundler.

In prezent sunt putine metode care pot sa evalueze rapid efectele chimioterapiei, inainte de o interventie chirurgicala. "Noi folosim o alta molecula, FDG, care identifica inflamarile, dar este mai putin precisa in informatii comparativ cu fluoro-timidina", a subliniat profesorul Mundler.

Scanarea permite localizarea tumorii si aprecierea marimii acesteia, dar nu ofera date cu privire la activitatea celulelor canceroase. Or, acest serviciu imens il poate face molecula fluorotimidina. Noua molecula este radioactiva si semnalele pe care le emite sunt captate si retranscrise in calculator. Medicul poate vedea o pata neagra, concentrare a moleculei, care indica prezenta si gradul de virulenta a tumorii.

Echipa de specialisti in medicina nucleara este extrem de increzatoare in privinta acestei metode. In urmatoarle luni, ei vor studia efectele asupra unui lot de femei. Doctorul Olivier Couturier, cel caruia ii apartine aceasta initiativa, va conduce testele programate in mai multe spitale din Marsilia. Pana acum, nicaieri in lume nu a fost efectuat un studiu de amploarea celui de fata, a subliniat doctorul Mundler.

Estimari


Daca rezultatele testelor vor fi concludente, femeile suferinde de cancer al sanului vor fi injectate cu aceasta substanta inainte de a urma un tratament. Dupa o anumita perioada, in care aceasta substanta se fixeaza in corp, femeile sunt supuse unor investigatii la un aparat complex. La finalul acestor investigatii, medicul are imaginea tumorii. Dupa prima serie chimioterapica, pacientele reiau investigatiile, medicul avand posibilitatea de a stabili daca tratamentul este sau nu eficient. Daca rezultatele sunt pozitive, va imaginati ca aceasta molecula ar putea fi folosita si in evaluarea tratamentelor in alte forme de cancer, cum ar fi cancerele digestive si pulmonare, estimeaza profesorul Mundler. Costul acestui test este de aproximativ 1.000 de euro, din care 450 pentru celebra molecula.

METASTAZE. Carcinom mamar sau cancerul de san este forma de neoplasm cea mai frecventa in randul femeilor. Anual se inregistreaza peste un milion de noi cazuri. Cancerul de san consta in prezenta celulelor canceroase care formeaza o tumora in glanda mamara. Tumora este rezultatul dezvoltarii necontrolate a celulelor canceroase. In mod normal, organismul reuseste sa stopeze acest proces. Insa capacitatea organismului de a tine in frau procesul de multiplicare a celulelor canceroase scade o data cu varsta. Celulele tumorilor maligne au tendinta de a parasi tesutul de origine si de a invada alte parti ale corpului formand alte tumori, numite metastaze.
×