x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Mersul „poticnit” duce la dureri în zona lombară

Mersul „poticnit” duce la dureri în zona lombară

de Florin Condurateanu    |    25 Mar 2019   •   19:30
Mersul „poticnit” duce la dureri în zona lombară

Pentru păstrarea sănătăţii, este bine ca omul să facă zilnic mişcare, măcar o jumătate de oră de mers pe jos. Însă mersul, dar şi statul prelungit în picioare solicită în diverse feluri coloana vertebrală.

Cei care fac plimbări prin parc, cu opriri prea dese, se vaită de dureri de şale. Mersul „poticnit”, cu întreruperea pasului întins, duce până la urmă la dureri în zona lombară. Pe vremea comunismului, cei care erau obligaţi să defileze la zilele de 23 august îşi amintesc că simţeau o jenă accentuată în vertebrele mijlocului, la şale, după acest mers cu dese poticniri, 50 de metri şi staţionare. După trecerea prin faţa tribunei, când oamenii mergeau cu pas întins şi nu se mai opreau, cetăţenii de la defilare simţeau o relaxare a spatelui. Medicii ne sfătuiesc, pentru binele coloanei, să mergem fără opriri, cu pas întins, păstrarea ritmului de mers aduce avantaje în starea şirei spinării. După analize ale solicitărilor coloanei, dar şi ale forţelor ce se instalează în articulaţiile şoldurilor, genunchilor, gleznelor, s-a concluzionat că alt mers obositor este acela legănat, ca al marinarilor pe punte, ca al răţoiului, apar dureri în coloană şi în încheieturile picioarelor. Obositor pentru coloană este şi mersul cu paşi târşâiţi, mersul „în dorul lelii”, solicitările în articulaţii sunt mai mari decât când mersul este vioi, cu pas tineresc. În privinţa mersului pe jos, declarat ca „sănătate curată”, apare o controversă. Cei cu afecţiuni cardiace obosesc la efort. Cu cât boala de inimă avansează, distanţa parcursă de suferindul de cord este din ce în ce mai mică. Cardiacii sunt denumiţi „privitorii de vitrine”, tocmai că ei se opresc să scape de durerile în muşchi, semn al proastei funcţionări a inimii.  În aceste cazuri, trece în prim-plan suferinţa inimii şi bolnavii trebuie să se oprească din mers de câte ori simt că nu mai pot. Terapia pentru inimă trebuie urmată cu sfinţenie, medicul indică şi reţeta, şi regimul de viaţă, iar controalele periodice la cardiolog sunt obligatorii. Când medicii recomandă mersul zilnic pe jos, am întrebat care trebuie să fie ritmul şi răspunsul a fost că e indicat ca mersul să fie de om grăbit, până în pragul gâfâielii, dar nu peste.

 

Sunt unii medici ortopezi care critică obiceiul de a alerga zilnic pentru sănătate. Ei susţin că alergarea produce micro traumatisme în articulaţii, că proiectul fiinţei umane a fost acela de a merge, şi nu de a alerga, că fuga se face doar în situaţii speciale.

×