Modeleaza-ti trupul!

Viata intre doua Gari

182. Traseu dureros. De la Gara Basarab la un alt fel de gara: Institutul Oncologic Bucuresti. Cu un singur tren, pentru multi fara cale de intoarcere.

In unele zile, masina 182 este aidoma unui hol aglomerat si tacut de la Institutul Oncologic. Cateva persoane istovite de boala si de tratamente grele. Despre unele este aproape imposibil sa spui daca sunt femei sau barbati, tineri sau batrani. Majoritatea lor se dau usor in vorba cu cei din jur. Doar spre a imparti cu cineva, cu oricine, povara suferintei. Pe altele le recunosti dupa fetele galben-pamantii, obosite, disperate... Sau dupa cate o peruca urata, uzata, amagitoare. Le simti jena dupa modul cum evita sa se uite pe fereastra. Pur si simplu pentru a nu-si vedea chipul saracit de viata.

Desi se confeseaza in soapta, afli tot: diagnostice grele, tratamente costisitoare, analize sofisticate..., dar nimic despre deznodamant. Este un subiect ocolit cu dibacie, dar cuibarit in suflete. Atarna precum plumbul pe panza de paianjen.

"M-a vazut profesorul. Zice sa fac niste raze, dar acum e cam aglomerat si nu are paturi libere. Sunt cate doi. Dar dupa sarbatori incerc din nou. Bine ca m-a vazut profesorul."

In ochi licareste o farama de speranta cand povesteste ca l-a vazut "profesorul". Repeta acest cuvant ca pe un descantec binecuvantat, tamaduitor de boala grea. Are convingerea ca, "vazut de profesor", ii va fi macar un timp ceva mai bine. Dar mai cu seama are convingerea ca a facut tot ce i-a stat in putere pentru a amana condamnarea.

De la Oncologic, capatul lui 182 la celalalt capat, la Gara. Nu-i nici o graba. Au si n-au timp. De regula, este ales "personalul". Cu bani mai putini, calatoresti mai mult, alaturi de alti oameni, cu povesti adevarate, nebanuite, unele triste, altele vesele... Pentru unii este ultimul tren. De la o Gara la un alt fel de Gara.