Nu da, tati!

Bataia nu este rupta din Rai. Dar in acelasi timp nu exista parinte care sa nu-i fi dat copilului, cel putin o data, o palma cat de mica. "Este utopic sa ne inchipuim ca exista copii care nu au fost niciodata altoiti.
Parintii nu sunt roboti, si ei sunt oameni, au o limita de toleranta, si ei au dreptul sa-si iasa din sarite. La fel cum copilul, spre exemplu, isi aroga in permanenta dreptul de acel «Vreau acum, aici!»", este de parere psihologul Stefania D. Nita de la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie.

Cand parintii nu se pot stapani

Studiile arata ca, in majoritatea cazurilor, corectiile fizice se produc atunci cand parintii se enerveaza atat de tare incat nu mai reusesc sa se controleze. Agresivitatea parintelui isi gaseste astfel o cale de refulare.

Cand adultul isi altoieste copilul pe un fond de furie, micutul nu intelege de ce este pedepsit. De aceea, in loc sa il coboram imediat pe Mos Nicolae din pod, mai bine am avea rabdare sa stam si sa-i explicam copilului: "Uite, aici ai gresit pentru ca… Hai sa incercam sa facem si asa". Pentru ca prima nevoie a copilului este de a intelege. Pana in jurul varstei de 14-15 ani, totul se invarte in jurul intrebarii "De ce?": "De ce ma certi, de ce ma bati, de ce nu-mi dai voie?". "Or, daca eu ca parinte l-am pocnit, dupa care am plecat din camera sau il pedepsesc, iar el ma intreaba de ce si ii mai ard si una peste fata drept raspuns, copilul ramane intr-o confuzie totala si nu intelege ce se intampla. De aceea trebuie sa stam doua-trei minute de vorba cu copilul atunci cand greseste", recomanda psihologul.

Comunicarea

O palma parinteasca din cand in cand, dar explicata de ce este data, nu strica. "Ti-ai luat-o pentru ca ai facut cutare lucru, desi am vorbit de nenumarate ori de ce nu e bine sa faci asa." Nu trebuie insa articulat dupa care lasat sa planga fara sa inteleaga de ce s-a intamplat asta. Si pedepsele trebuie explicate. "Nu te mai uiti la televizor in seara asta pentru ca…" "Nu te mai intalnesti cu colegul pentru ca…" "Nu-ti mai iau jocul acela pentru ca…" "Nu mai pleci in tabara"… Dar sa nu uitam si de recompensa. "Daca faci asa, vei primi jocul." "Cu cat termini mai repede lectiile, cu atat pleci mai repede in parc." Daca parintele are o relatie bazata pe comunicare cu copilul, corectiile fizice devin inutile. Cand mama sau tata are rabdare de a sta de vorba, copilul nu le mai da ocazia sa il pedepseasca. De ce? Pentru ca parintele este apropiat, iar copilul ii poate spune orice il framanta si nu mai este tentat sa ii ascunda anumite lucruri. "Este important ca pana in jurul varstei de 11-12 ani sa deschidem calea de comunicare cu copilul", apreciaza psihologul Stefania Nita.

O modalitate eficienta de comunicare este exprimarea emotiilor. Din acest motiv parintii nu trebuie sa se fereasca a le marturisi copiilor ceea ce simt. De exemplu, copilul vine la tine si-ti spune: "Mama, ce urat te-ai imbracat astazi! Mama Mariei era atat de frumoasa". In loc sa-si iasa din fire si sa recurga la palma peste fundulet, mama poate sa-i spuna copilului ca o doare ceea ce aude, ca se simte jignita, ca oricat de frumoasa ar fi o alta mamica, ea este mama lui si il iubeste. Se intampla deseori ca parintii sa nu spuna "te iubesc", sa nu le permita copiilor accesul la sentimente. Ceea ce este total gresit.

Copii timizi, speriati…

Copiii, mai ales cei de varsta mica, sunt incapabili sa respecte toate regulile, iar deseori este inutil sa ii certi sau sa ii bati. A educa un copil nu inseamna sa il dresezi. In plus, daca palmele se repeta foarte des, acei copii vor fi traumatizati, le va fi frica intotdeauna sa nu faca vreo prostie, vor fi timizi si introvertiti. Corectiile fizice afecteaza autonomia si dezvoltarea copilului.

Psihologul Stefania Nita atrage atentia ca "orice palma, orice tras de par, orice invinuire pe nedrept, fara o explicatie din partea parintelui, contribuie la transformarea copilului intr-un adult timorat, care va avea in permanenta probleme cu autoritatea, cu sefii. Va dezvolta o stare de emotivitate crescuta si va sta cu teama, dobandita in copilarie, ca a gresit". "Tata ma pocnea in momentul in care deschideam gura. Cum sa deschid eu gura in fata sefului."

SFATUL MEDICULUI

Intrebata ce pot face parintii care constientizeaza ca isi pierd foarte des controlul si isi altoiesc deseori copiii, Stefania Nita le recomanda sa se adreseze unui psihoterapeut. Dupa sedinte de consiliere, se pot descoperi cauzele acestui comportament. Remedii exista, dar important este sa recunoasca agresivitatea manifestata fata de copii si sa vrea rezolvarea problemei. Este necesar ca adultul sa gaseasca resursele interioare pentru a recunoaste ca a gresit. "Trebuie sa fim in conformitate cu noi insine, cu ceea ce spunem, cu ceea ce facem. Sa putem spune nu, sa putem spune da, si, nu in ultimul rand, sa putem spune iarta-ma, chiar daca e vorba de copilul nostru. E normal sa gresim, si pana la urma din greseli invatam", conchide psihologul Stefania Nita.

STIATI CA…

Parintii le pot explica micutilor ce au gresit de la varste fragede. Desi verbalizarea apare mai tarziu, ei inteleg tot ce li se spune datorita simturilor. Simt cand sunt certati, cand sunt laudati, cand sunt alintati etc. Un copil agresat fizic sau verbal poate deveni un adult violent. El va incerca sa se impuna incercand sa compenseze neputinta si frica din copilarie. Principiul "Eu te-am facut, eu te omor" nu trebuie sa existe in vocabularul parintilor. Corect este: "Eu te-am facut. De aici incolo hai sa invatam impreuna". Si amenintarile "Iau batul din cui", "Vine taica-tu cu cureaua" au aproape acelasi efect ca bataia. In exces, pot fi mai traumatizante decat o palma. Mai degraba ii mai dai cateodata o palma la fundulet, explicandu-i de ce a luat-o, decat sa-l tii intr-o permanenta amenintare.

AUTORITATE. Un parinte agresiv nu inseamna un parinte autoritar. Pentru a-ti impune autoritatea ca parinte, este necesar in primul rand sa comunici, sa-i fixezi copilului niste repere. Acestea ii vor permite sa afle ce este bine si ce este rau, cum sa se comporte in societate. Autoritatea parentala inseamna, de asemenea, sa-i dovedesti copilului ca esti capabil sa-l protejezi, sa-i arati ca ai incredere in el. Numai asa isi va construi independenta ca adult.