O lectie in natura

Ar vrea sa-i invete pe copii sa iubeasca natura si sa traiasca in armonie cu ea. De aceea i-a adus aici, pe dealul mostenit de ea din stramosi... si ducandu-ne cu gandul in vechime, doamna profesoara porneste pe firul legendei locurilor. Am descoperit mergand prin tara oameni amabili, frumosi la suflet si locuri superbe, de poveste, aproape la fiecare pas. Un astfel de loc mi-a umplut sufletul si mi-a impins imaginatia sa zburde prin basmele copilariei.

Dupa ce am mers pret de vreun ceas printre munti tociti de vreme, dupa ce am incercat - fara succes - sa numar nuantele de verde in care erau desenate dealurile, am ajuns la o rascruce unde un indicator din lemn purta zgariat pe el un nume: Ozunka.

Am pornit pe drumul indicat pe lemn si am ajuns intr-un colt de rai pus intre doua dealuri vecine (si, din cate-am inteles, nu tocmai prietene) - un sat precum cele pe care le "vedeam" descrise in povestile copilariei. Casute mici si albe, de o simplitate incantatoare rasarite ici-colo fara a respecta vreo simetrie impusa. Garduri joase din barne subtiri si strambe ce imprejmuiesc curtile s pajisti proaspat cosite - si adapostesc mici movilite moi de fan care ma duc cu gandul la giumbuslucurile copilariei. Nu vezi vile frivole, nici masini spectaculoase, doar o carcasa ruginita de autobuz ce-si asteapta pradatorii de fier vechi... dar se pare ca aici nu-s...

Dealul ce ni se ridica pe umarul drept a fost odata un vulcan fioros, acum e calm sub o haina verde de brad, ce-i ascute un pic personalitatea. Dealul din dreapta - lin si moale ca un fald de catifea verzulie - este acoperit cu faneata din care paste o cireada de vaci ceva mai sus, pe coasta.

Pe dealul cel catifelat se ridica din iarba un stejar batran ce parca incearca sa-si acopere cu frunzele crestate de Dumnezeu goliciunea neagra ce i se dezvaluie catre radacina. Este o scorbura ce acum cativa ani a suferit o valvataie drept in pantec. Cativa turisti fara respect pentru natura au aprins un foc intr-insa arzandu-i maruntaiele. Acum se casca neagra de amintirea acelei intamplari aprige.

Povestea focului si a turistilor lipsiti de cuviinta ne-a fost spusa de o profesoara in prag de pensie venita cu copiii ei - elevii - in tabara, in mijlocul naturii. Cu parul gri, tuns baieteste, in pantaloni scurti si fasneata precum o fetiscana, profesoara ne intampina cu zambetul pe buze si tolba plina de povesti. "Scorbura asta are trei sute de ani...", incepe ea cu o unda de tristete in glas. Au intins corturile imprejurul stejarului care i-a primit cu "crengile deschise".

Ar vrea sa-i invete pe copii sa iubeasca natura si sa traiasca in armonie cu ea. De aceea i-a adus aici, pe dealul mostenit de ea din stramosi... si ducandu-ne cu gandul in vechime, doamna profesoara porneste pe firul legendei locurilor.

"Se spune ca pe aceste doua dealuri locuiau in vechime doi domni: Mitaci - pe dealul cel imberb si Murgo - pe cel impadurit. Murgo era un batran incapatanat ce avea doi copii: Ozunka si un fiu pe nume Bacon. Iar Mitaci - un tanar aprig arzand de dragoste pentru Ozunka - fiica cea dulce a vecinului sau. Batranul insa, nefiind de acord cu unirea celor doi, se afla vesnic in lupta cu vecinul sau. Intr-una din ele insa, Murgo cade rapus de tanarul Mitaci, iar acesta, nemaiavand nici o stavila, se casatoreste cu frumoasa Ozunka. Dar Bacon nu poate ierta cumnatului sau ca i-a ucis tatal, asa ca, intr-un moment nefast, il omoara pe Mitaci. Tanara Ozunka, neputand indura cele doua pierderi consecutive, a tatalui si a multiubitului sot, cade rapusa de durere. Se spune ca pe locul in care a murit Ozunka a tasnit atunci un izvor de ape tamaduitoare", incheie profesoara cuprinzand cu privirea, ca intr-o dezmierdare, dealurile vrasmase.

In timp ce povestea curge lin, copiii stau pe o patura in buza scorburii ascultand fascinati, iar mai incolo, intr-o vatra amenajata cu dibacie, deasupra unui foc domesticit, pranzul bolboroseste de zor intr-un ceaun...