O poveste banala

Cautam zilele trecute o familie din Rasova - un sat constantean de pe malul Dunarii. Unul dintre copii - Petru - fusese disparut de acasa pentru doua zile si doua nopti. Doua nopti in care a fost frig, furtuna si a nins.

Am fost ghidati catre "casa" copilului. Ma asteptam la saracie... dar ce-am gasit a intrecut asteptarile mele. Credeam ca voi ajunge la o casa...

Am fost dusi in afara satului. Am trecut de o zona cu padure rara care strajuieste intrarea in sat, catre ceva ce de departe parea a fi un fel de amenajare pentru animale. De la drum am mers vreo doua sute de metri spre Dunare printr-o liziera pana am ajuns la niste cotete (mi-am zis eu). Insa unul din ele era chiar casa in care locuieste familia respectiva.

Un bordei - jumatate sapat in pamant si jumatate din chirpici netencuit, dar varuit. Peretele din dreapta este sprijinit cu o stiva de piatra de constructii. La "fatada" este o usa incadrata de doua geamuri care ajung pana la nivelul solului. Am fost invitata de capul familiei in casa, "ca e curat". Era curat... Pe "dusumeaua" de pamant nu era nici macar un pres... In casa sunt trei paturi. Doua suprapuse, pe un perete si al treilea, pe langa peretele opus. Intre ele este o masuta mica. Deasupra patului simplu, spre est, pe peretele de pamant varuit atarna o candela si o icoana. Pe celalalt, cu un intreg perete pe care sa se lafaie, troneaza o fotografie color, frumos inramata a lui Petrut - in banca la scoala.

Toata casa, care consta in odaia respectiva, nu are mai mult de sase metri patrati. Intre pat si fereastra sunt inghesuite un maldar de lemnisoare si o plita mica. Acoperisul e din surcele rare, iar deasupra lor, ca sa nu ploua in casa, sunt puse celofane prinse sub scanduri, butuci, pietre sau sarme ca sa nu le ia vantul.

Inauntru, pe patul din dreapta stau cei doi copii ai familiei. Ionela are cinci ani, iar Petru are sapte impliniti in noiembrie. Baiatul are in fata un caiet de clasa intai pe care sunt frumos aliniate litere scrise de mana. Se uita la el lung - n-a mai fost la scoala de joi de cand a primit "foarte bine la caiet si la carte". Cand ma vede, ma priveste intrebator si speriat. Banuieste de ce am venit. Inca unul care o sa-l intrebe "de ce" si "cum"...

Joia trecuta, dupa ce a venit bucuros de la scoala, l-a cauat pe taica-sau sa-i spuna vestea cea mare: " Tata, am luat foarte bine!". "Bravo mai Petrut!" - i-a spus tatal, "du-te si aduna porcii aceia care au luat-o la vale si apoi vino sa-mi povestesti". Familia are in grija porcii unui localnic milostiv, care le da cativa banuti pentru asta. Le mai da si de-ale gurii...

Copilul a plecat dupa porci si dus a fost. L-au gasit dupa doua nopti la nici o suta de metri de casa, ghemuit de frig sub o salcie de pe malul Dunarii. Atunci a spus copilul de ce nu s-a intors - i-a fost frica, pentru ca n-a gasit toti porcii.

Parintii copilului au crescut la orfelinat. Dupa ce au implinit 18 ani au fost nevoiti sa se descurce singuri si si-au gasit de munca pe la fermele din zona, ca zileri. La una dintre ele s-au si cunoscut. Nu au fost casatoriti niciodata, dar au facut doi copii. Pe primul mama l-a nascut chiar la ferma. De-aia n-are nici certificat de nastere. Dupa ce a nascut si fetita, mama a fugit si l-a lasat pe Iulian singur cu copiii. Lui i-a fost greu sa munceasca si sa aiba si grija de ei, dar nu a vrut nici in ruptul capului sa se desparta de copii. Si i-a crescut! Cum-necum "i-a saltat"... iar baiatul, pe langa faptul ca s-a constatat cu ocazia acestei "aventuri" ca e sanatos, invata si foarte bine.

Cand intalnesti astfel de oameni iti dai seama cat esti de norocos. Pentru ca, in comparatie cu ei, indiferent cat de amarat ai fi - traiesti regeste. Cand intalnesti astfel de oameni incepi sa apreciezi altfel viata, inveti sa apreciezi mocheta pe care calci, faptul ca locuinta ta e putin saltata deasupra pamantului, ca ai o chiuveta la care sa te speli, ca ai un frigider sau un dulap... inveti sa apreciezi sansa de a trai omeneste.

Din pacate, acesti copii nu au aceasta sansa, cum nu au avut nici parintii lor. Ei sunt la mana oamenilor milosi (care le asigura traiul de azi pe maine). Ei sunt la mana statului, care nu-i vede. La mana celor imbracati in costume impecabile, care se lafaie pe fotoliile de piele ale inaltelor institutii. La mana celor care nu au cum sa-i vada pe acesti oameni neinsemnati, din cauza inaltimii importantei lor.