x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Obezitate operata la Bucuresti si transmisa live la Roma

Obezitate operata la Bucuresti si transmisa live la Roma

de Steluta Indrei    |    06 Mai 2011   •   13:52

Doua operatii laparoscopice de chirurgia obezitatii sunt transmise astazi in direct dintr-un spital din Romania la cel de-al 22-lea Congres de Chirurgie Digestiva de la Roma. Interventiile sunt realizate de chirurgul Catalin Copaescu. Transmiterea in direct a unor operatii efectuate in Romania la un congres din strainatate este o premiera nationala.

Medicul Catalin Copaescu va efectua o operatie de reducere a stomacului (gastrectomie longitudinala sau Gastric Sleeve), care dureaza 50 de minute, si o operatie de bypass gastric, care se desfasoara in 90 de minute. La aceste interventii laparoscopice vor asista peste 800 de chirurgi prezenti la congresul international de la Roma.

Operatia de reducere a stomacului presupune indepartarea a 80% din stomac, realizandu-se un rezervor gastric cu o capacitate mult mai mica. Acest lucru  reduce foarte mult senzatia de foame si faciliteaza instalarea precoce a satietatii. Operatia de bypass gastric consta in formarea unui mic rezervor gastric (cu o capacitate de aproximativ 25 centimetri cubi), iar alimentele inghitite vor ocoli un segment important din intestinul subtire (aproximativ 150 de cm), reducand absorbtia caloriilor.

Medicul Catalin Copaescu a operat pana in prezent peste 2.500 de pacienti cu obezitate, diabet zaharat sau alte boli metabolice. El este cel care l-a operat pe barbatul de aproape 400 de kilograme si care era considerat cel mai gras om din Romania.

 Congresul de Chirurgie Digestiva din Italia include atat prezentarea unor lucrari stiintifice, cat si interventii chirurgicale transmise live, prin intermediul unor videoconferinte. Operatiile vor fi efectuate de medici din Italia, din alte tari europene, SUA, Africa sau Asia, printre acestia fiind si chirurgul roman Catalin Copaescu.

×