Marian îşi trece zilele, la cei 21 de ani ai săi, stând în pat şi privind la televizor. La calculator nu poate sta prea mult, iar dacă îl sună prietenii să iasă la un suc, se întâlneşte cu ei, dar după 10 minute se vede nevoit să-i părăsească. Tânărul suferă de o malformaţie Arnold-Chiari şi, după ce operaţiile din România nu au reuşit să rezolve problema, o intervenţie chirurgicală la o clinică din Hanovra este singura lui speranţă.
Marian face mişcări limitate, de teama durerii; de aceea, îşi petrece mai tot timpul în casă
În vara anului 2002, când Marian avea 14 ani, au început primele manifestări ale bolii: amorţirea întregii părţi stângi a corpului, ameţeli, dureri puternice de cap şi presiune intracraniană foarte mare, ce i-a afectat vederea. Malformaţia Chiari tip I, descoperită de medici, a fost operată în 2002. După operaţie, medicii i-au recomandat să evite efortul fizic şi expunerea la soare, cât şi consumul de produse cofeinizate. I-au prescris şi gimnastică medicală. Tratamentul a constat în Carbamazepină, Vitamina B1, Vitamina B6, Rudotel, iar, la nevoie, şi Lioresal.
"Suferinţa lui nu s-a oprit aici; la scurt timp după operaţie, a început să aibă nişte dureri cumplite la piciorul drept, cauzate de un chist radicular arahnoidal L5-S1, pentru care a fost operat în 2003. Operaţia a trebuit repetată o lună mai târziu pentru că durerea nu dispăruse, ci se intensificase şi cuprinsese şi piciorul stâng", povesteşte mama lui Marian, Elena Stoenică.
În perioada 20-24 octombrie 2008, băiatul a stat internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni. La externare, avea trecute la diagnostic, alături de malformaţiile de mai sus: diplopie binoculară, paralizie nerv VI stâng, edeme papilare, malformaţie de căi biliare principale. "Marian nu poate duce o viaţă normală. Face mişcări limitate, de teamă să nu îl apuce din nou durerea.
Însă sunt zile în care se trezeşte din somn cu dureri", spune mama. Băiatul a făcut Liceul nr. 14, la profilul de "electronică industrială"; i-ar fi plăcut să urmeze şi cursurile unei facultăţi de jurnalism, sociologie sau psihologie, dar din cauza bolii se vede obligat să rămână mai tot timpul în casă.
O ŞANSĂ CARE COSTĂ 55.000 DE EURO
Pentru că operaţiile din România nu au reuşit, familia Stoenică a făcut eforturi şi l-a trimis pe Marian, însoţit de fratele său, Mihai, la o clinică din Hanovra, Germania, pentru diagnostic. "Am trimis RMN-ul prin internet la acea clinică şi l-au chemat pe fratele meu să vină în decembrie anul trecut pentru diagnostic. Au zis că putem veni pentru operaţii pe 10 februarie, dar i-am rugat să ne reprogrameze, pentru că nu avem banii. Ar trebui să stăm în Germania două-trei săptămâni, pentru operaţii şi recuperare", povesteşte Mihai.
"Medicii de acolo i-au acordat o şansă. Această şansă constă în două operaţii, la cap şi la coloană, însă acestea trebuie efectuate cât mai curând, deoarece chistul la coloană este uriaş. Şi cum, din păcate, orice şansă are un preţ, a lui costă 55.000 de euro. Veniturile noastre sunt foarte mici şi această sumă reprezintă un lux pe care nu ni-l putem permite", spune Elena Stoenică. Ea este funcţionar la o societate în faliment, iar tatăl lui Marian este frezor la aceeaşi societate. Marian primeşte de la stat un ajutor de 200 lei lunar.
Ajutaţi-l!
Cei care doresc să îl ajute pe Marian pot depune bani în următoarele conturi, deschise la Sucursala Bucureşti Moşilor a BCR, pe numele Stoenică Gh. Gheorghe:
RO39RNCB0088077734810001 (euro) sau RO36RNCB0318077734810001 (lei).
Citește pe Antena3.ro