Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In memoria lui Vlăduţ
Sunt uneori... consultată, să spunem, cu privire la unele aspecte ce ţin de subiectul copii dispăruţi. Ca jurnalist. Toată lumea se aşteaptă la păreri obiective, deşi insăşi subiectul in sine este unul sensibil-subiectiv fiind vorba despre copii.
Sunt uneori... consultată, să spunem, cu privire la unele aspecte ce ţin de subiectul copii dispăruţi. Ca jurnalist. Toată lumea se aşteaptă la păreri obiective, deşi insăşi subiectul in sine este unul sensibil-subiectiv fiind vorba despre copii. Asta dacă aş rămăne in ochii interlocutorului numai jurnalist. Insă, mai ales cănd este vorba de copii dispăruţi, nu pot să fac această segregare a condiţiei mele. Simt că n-ar fi corect faţă de nimeni. Nici faţă de interlocutor, nici faţă de Vlad. Sunt mamă-jurnalist. Ba mai mult, sunt mama-unui-copil-dispărut-jurnalist. In momentul in care interlocutorul a aflat de această... trăsătură a mea... căt de mult mai contează vorbele mele... rămăne de văzut. Mai sunt considerată obiectivă? Nu prea. Poate doar o mamă care acum suflă şi-n iaurt, sau poate una care se dă in stambă dănd sfaturi cănd tocmai ea şi-a pierdut copilul... sau una care aruncă vina pe unii sau pe alţii nevăzăndu-şi ditamai balotul din propriul ochi... Rareori sunt privită ca omul care vorbeşte din proprie experienţă, care vede greşelile pe care le-a făcut şi le spune mai departe... să se afle, să se inveţe din tragedia altora, că e mai simplu... Sau ca omul care a văzut şi alte cazuri, care a vorbit cu alţi părinţi aflaţi in aceeaşi situaţie, care s-a documentat pe această temă pentru a transmite printre altele şi recomandări minime pentru prevenţie. Reguli vechi, după care am fost crescuţi şi noi, dar care, din cauza emancipării, au devenit desuete.
Una dintre acestea, care se află pe toate site-urile dedicate copiiilor dispăruţi (indiferent dacă-s canadiene, americane sau europene) la capitolul "pagina părinţilor", este: "Invaţă-ţi copilul să nu deschidă uşa nimănui cănd este singur acasă". (Bine, ideal ar fi să nu fie niciodată singur acasă pănă la cel puţin 12 ani, dar... se intămplă) Cei care au voie să intre in casă atunci cănd nu este decăt copilul trebuie să aibă o cheie. Un exemplu recent, din 2005 (nu dau nume, din respect pentru durerea mamei), din care reiese că acest sfat nu este o exagerare a unei mame aflată in prag de paranoia, este cel al fetiţei de 8 ani care, fiind singură acasă, a deschis uşa unui vecin pe care-l cunoştea foarte bine... un prieten de familie... şi asta i-a fost fatal. Ar fi păcat ca din această experienţă tragică să nu inveţe decăt mama copilului. Pentru că e mai bine să previi decăt să tratezi şi mai ales pentru că in astfel de cazuri nu există tratament.
