x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Par frumos cu ulei de rozmarin

Par frumos cu ulei de rozmarin

de Georgeta Licsandru    |    27 Sep 2005   •   00:00
Par frumos cu ulei de rozmarin
TERAPII COMPLEMENTARE
O data cu venirea toamnei, atat femeile, cat si barbatii se confrunta cu fenomenul de cadere a parului. Expunerea in timpul verii la razele solare a provocat cresterea nivelului androgenilor - hormoni sexuali masculini, care se gasesc intr-o cantitate mai mica si la femei.

Un nivel crescut al acestor hormoni poate determina caderea intensa a parului la inceputul toamnei. Masarea pielii capului cu uleiuri volatile poate preveni si trata asemenea probleme. Uleiurile de rozmarin, de cedru sau de cimbru stimuleaza microcirculatia la nivelul pielii capului, au actiune antimicotica, antibacteriana si antiseboreica.

Remedii

"Uleiul de rozmarin este unul dintre cele mai folosite remedii pentru combaterea caderii parului. Se pot face frectionari la radacina firului de par, seara sau inainte de a ne spala pe cap. De altfel, rozmarinul este indicat si ca atare, sub forma de infuzie, pentru proprietatile sale tonice asupra firului de par", arata dr. Cristina Pavel, medic de familie, cu competenta in apifitoterapie si homeopatie. Uleiul de cedru, obtinut din lemnul arborelui prin distilare cu vapori, poate fi folosit ca antiseptic al pielii. Masajul cu acest ulei intareste foliculii pilosi, scade producerea de sebum, fiind o foarte buna metoda pentru a scapa de matreata si a-i reda parului stralucirea.

In 10 mililitri de ulei de floarea-soarelui, de masline se pun doua-trei picaturi de ulei volatil de cimbru.

Cu acest amestec se maseaza zonele afectate de alopecie. Uleiul de cimbru este un tonic general, are proprietati antibacteriene si antiseptice puternice, insa daca este folosit nediluat poate irita usor pielea. Proprietati antibacteriene are si uleiul de salvie. Acesta este recomandat pentru ingrijirea pielii inflamate, pentru controlarea secretiei de sebum la nivelul pielii capului si stimularea cresterii parului. Utilizarea acestui ulei se face insa cu precautie, deoarece aplicarea lui pe piele poate produce fotosensibilizare - aparitia de eruptii cutanate dupa expunerea la soare.

Extract de ardei

Desi nu este un ulei volatil, extractul uleios din ardei iute este un bun stimulent al circulatiei sangvine la nivelul capului. Frectionarile cu acest extract intaresc firul de par.

Efect asemanator are uleiul de ricin, care decongestioneaza si este un bun tonic al parului. Zonele de alopecie pot fi tamponate zilnic cu ulei de ricin sau extract de ardei iute. "Daca problema nu este prea grava, uleiurile pot fi folosite o data pe saptamana, in momentul in care ne spalam pe cap. Uleiurile se aplica seara, iar dimineata parul se spala normal. Pentru ca rezultatele sa fie vizibile, din alimentatia noastra nu trebuie sa lipseasca produsele bogate in vitaminele A, C, E, in seleniu, zinc", ne sfatuieste dr. Cristina Pavel.

CAUZE. Printre cauzele caderii parului se pot numara stresul, dar si infectiile intestinale, pneumoniile, gripa, intoxicatiile cu diferite metale grele. Fracturile osoase, hemoragiile puternice, scaderea brusca in greutate (mai mult de 15 kilograme intr-un timp relativ scurt) afecteaza podoaba capilara.
×
Subiecte în articol: ulei parului