x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Pfizer şi Moderna vor să folosească tehnologia ARN mesager pentru vaccinurile antigripale

Pfizer şi Moderna vor să folosească tehnologia ARN mesager pentru vaccinurile antigripale

24 Dec 2021   •   20:30
Pfizer şi Moderna vor să folosească tehnologia ARN mesager pentru vaccinurile antigripale

Companiile Moderna şi Pfizer-BioNtech vor să producă și vaccinuri antigripale, pe lângă cele anti COVID-19.

Noua tehnologie ARN mesager, utilizată pentru prima dată la scară largă în vaccinurile lor împotriva COVID-19, va permite ca vaccinurile antigripale să fie dezvoltate mai rapid împotriva tulpinilor anuale în continuă schimbare şi pentru a îmbunătăţi ratele de eficacitate.

Posibila intrare- la scară largă- pe piaţa vaccinurilor antigripale a acestor giganţi a forţat, de asemenea, companiile tradiţionale, precum Sanofi, Seqirus şi GlaxoSmithKline, să îşi accelereze cercetările privind alternativele ARNm, chiar dacă aceste companii susţin că produsele lor existente s-ar putea dovedi în continuare superioare.

Potrivit grupului de cercetare Fortune Business Insights, se preconizează că această piaţă deja mare va creşte cu 7,2% pe an, ajungând la 10,7 miliarde de dolari în 2028. O altă prognoză pune piaţa la 17 miliarde de dolari până în 2030.

Pe măsură ce oamenii au devenit mai conştienţi de ameninţarea viruşilor respiratori - şi de potenţialul vaccinurilor de a-i proteja - veniturile primilor trei producători de vaccinuri antigripale au crescut cu 23 până la 35% între 2019 şi 2020. Aproximativ 40 la sută din veniturile Sanofi de 6 miliarde de euro din vaccinuri de anul trecut au provenit din vaccinurile antigripale, relatează Financial Times.

În prezent, în fiecare an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii trebuie să prezică ce tulpini de gripă vor circula în iarna următoare. Cu actualele vaccinuri antigripale, ei fac această alegere încă din luna februarie - pentru a oferi timp producătorilor să facă vaccinurile tradiţionale, ce necesită un timp semnificativ.

Tehnologia ARNm, care se foloseşte de codul genetic al virusului, este mult mai rapidă decât tehnologiile mai vechi. Acest lucru ar permite realizarea unui vaccin mult mai târziu în an. Astfel, cercetătorii ar cunoaşte mult mai bine ce tulpină a gripei circulă în anul respectiv şi ar putea adapta vaccinul.

Moderna a anunţat primele date care arată că vaccinul său candidat împotriva gripei a crescut nivelul de anticorpi într-un studiu de fază 1, chiar şi pentru participanţii care au primit cea mai mică doză. Pfizer şi BioNTech au început să înscrie participanţi la studiul lor de fază 1 în septembrie.

Stephen Hoge, preşedintele Moderna, a declarat investitorilor că vaccinul candidat este doar un punct de plecare.

El este un „mare susţinător” al avantajelor potenţiale ale combinării vaccinurilor pentru gripă şi Covid într-o singură injecţie.

ARNm ar putea fi utilizat pentru a combina un vaccin împotriva celor patru tulpini anuale de gripă considerate prioritare de OMS, a variantei actuale a Sars CoV-2 şi a virusului sinciţial respirator, care poate fi grav pentru sugari şi persoanele în vârstă. Moderna a testat includerea a şase secvenţe diferite de ARNm într-o singură doză, într-un vaccin pentru citomegalovirus.

„Credem că oamenii nu vor face trei doze diferite. O singură injecţie pentru protecţie pan-respiratorie pare a fi răspunsul corect”, a declarat Hoge pentru FT.

×
Subiecte în articol: pfizer biontech vaccinuri antigripale