O echipa de medici de la Spitalul "Bagdasar-Arseni" Bucuresti si din Slovenia a realizat astazi o operatie in premiera in cazul unei fete de 16 ani care sufera de epilepsie. Pentru a stopa crizele de epilepsie, medicii i-au implantat pacientei un dispozitiv deasupra inimii si electrozi care transmit impulsuri electrice de intensitate scazuta la nivelul nervului vag.
Adolescenta Andreea Schiopu a fost diagnosticata cu epilepsie cand avea 8 ani sI jumatate. Dupa aproape cinci de tratament, medicii au dat verdictul: fata are o forma rara de epilepsie care nu raspunde la tratament. Potrivit neurochirurgului Alexandru Tascu, Andreea are o forma de epilepsie rebela.
Echipa de medici din Slovenia a fost contactata de familia fetei, potrivit mamei acesteia, Ruxandra Schiopu. De altfel, costurile pentru acest dispozitiv care este foarte scump, dar si plata medicilor din Slovenia au fost suportate de parintii adolescentei. Costurile interventiei ajung la 20.000 de euro.
"Este pentru prima data cand facem o astfel de operatie la copil in colaborare cu medicul Domagoj Jugovic din Liubliana. Sperantele noastre sunt mari, pana la disparitia crizelor de epilepsie. Este un implant usor de suportat de catre orgasnism si poate ramane definitiv in locul in care se afla. Bateria, in schimb, trebuie schimbata la cinci ani", a explicat dr Alexandru Tascu de la Spitalul "Bagdasar-Arseni".
Dispozitivul implantat Andreei este similar stimulatorului cardiac, pacemaker-ului sau stimulatorului artificial, care emite impulsuri electrice, transmise prin electrozi ce sunt in contact cu muschii inimii, cu scopul de a corecta bataile cordului. "In cazul Andreei este stimulat nervul vag pentru reducerea crizelor epileptice", a explicat medicul roman.
Medicul sloven Domagoj Jugovic a apeciat interventia ca fiind o reusita. In Slovenia sunt cam zece astfel de cazuri pe an, suportate de asigurarile de sanatate.
In Romania, doua operatii de acest tip s-au mai realizat in 2009, dar in cazul unor adulti. Interventiile precedente de implantare a unui dispozitiv pentru reducerea crizelor epileptice au fost efectuate la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.