x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Prietenie necondiţionată

Prietenie necondiţionată

de Andreea Sminchise    |    17 Noi 2007   •   00:00
Prietenie necondiţionată

"Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp, de loc sau de mod", spunea părintele Nicolae Steinhardt in "Jurnalul fericirii". Atunci cănd de ajutorul celor din jur depinde chiar viaţa unui om, prietenii adevăraţi sunt cei care pot face diferenţa.


"Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp, de loc sau de mod", spunea părintele Nicolae Steinhardt in "Jurnalul fericirii". Atunci cănd de ajutorul celor din jur depinde chiar viaţa unui om, prietenii adevăraţi sunt cei care pot face diferenţa.


OÂ mănă de studenţi de la filiala din Rămnicu-Vălcea a Universităţii Piteşti a iniţiat, in urmă cu căteva săptămăni, o campanie de străngere de fonduri. S-au mobilizat pentru că vor să-l smulgă din ghearele unei boli necruţătoare pe colegul lor, Alexandru Tache. Şi pentru că strop cu strop se-adună marea, tinerii au reuşit să străngă mare parte din banii cu care Alex trebuie să-şi cumpere restul de viaţă normală.


UN VIS URĂT. Are doar 20 de ani. La vărsta lui, băieţii fac declaraţii de dragoste, visează la maşini puternice, işi plănuiesc o carieră. Alex nu poate visa mai departe de ziua de măine. Acum două luni băiatul a aflat că are cancer. "Avea dureri groaznice la genunchiul stăng şi i se umflase. A mers la spital şi, in urma analizelor, a fost diagnosticat cu osteosarcom parosteal de grad I, cu arii restrănse de osteosarcom de grad intermediar II. In traducere, cancer osos", spune Aniela Cireaşe, una dintre studentele care se ocupă de campania de ajutorare a lui Alex. Colegii spun despre el că e un băiat plin de umor şi că e iubit de o mulţime de persoane. "Era plin de viaţă, avea multe vise şi speranţe, pănă in momentul in care a aflat că suferă de boala care avea să-i schimbe viitorul. Atunci a realizat că toate planurile lui vor lua o altă cale. Tot ce işi doreşte acum este să fie ca inainte, să fie totul un vis urăt din care se va trezi şi să işi reia viaţa de unde a lăsat-o", il descrie Aniela.


DOUÃ... SOLUŢII. Alexandru a fost operat in Bucureşti, iar tumoarea de la genunchi i-a fost extirpată. Medicii i-au recomandat inceperea imediată a unei cure de polichimioterapie şi a fost internat la Institutul Oncologic. "Doctorii au spus că Alex are două soluţii - fie amputarea piciorului, pentru a evita extinderea celulelor canceroase, fie o operaţie de reconstituire a osului, care nu se poate face la noi in ţară", explică Aniela Cireaşe. Intervenţia chirurgicală poate fi realizată la Instituti Ortopedici Rizzoli din Bologna, Italia, dar costul ei depăşeşte cu mult posibilităţile financiare ale familiei Tache. Părinţii au aflat de la doctorii italieni că vor trebui să achite 30.000 de euro pentru salvarea copilului lor.


CAMPANIE. Nu-s faimoşi, n-au părinţi printre politicieni şi nici relaţii sus-puse. Dar au reuşit să demonstreze că, atunci cănd vrei ceva cu adevărat, poţi. Că atunci cănd lupţi pentru o viaţă, nici un sacrificiu nu-i prea mare. E vorba despre colegii lui Alex care au inlocuit ieşirile in oraş cu bătutul pe la porţile firmelor, mail-urile amuzante cu mesaje in lanţ către cunoscuţi, ziare şi televiziuni şi şi-au dedicat tot timpul lor liber pentru a face cunoscut cazul prietenului lor. "Am aflat de boala lui Alex de la cadrele didactice ale universităţii care ştiau problema cu care se confruntă. Am fost convinşi că, dacă ne unim forţele, putem să il salvăm pe Alex. In faţa unei astfel de tragedii nu poţi să rămăi nemişcat, incerci orice pentru a da o mănă de ajutor, pentru a salva o viaţă, pentru a readuce zămbetul pe chipul unui om. Aşa am demarat campania. Am mers la toate liceele şi facultăţile, firmele şi companiile din Rămnicu-Vălcea, am apelat la ziarele din oraş şi la cele naţionale...", povesteşte Aniela Cireaşe. Prietenii lui Alex au reuşit să străngă aproape toată suma de care e nevoie pentru operaţie. Mai au nevoie de 10.000 de euro, ca să poată acoperi costurile transportului, spitalizării şi tratamentului post-operatoriu.


Dacă ei au putut, şi noi putem

Alex nu mai este cel de altădată. Zămbetul i-a dispărut de pe chip şi tot ce i-a mai rămas este speranţa. Speră că se va face bine şi are incredere in oamenii din jur. Să nu-l dezamăgim. Pentru a-l ajuta pe Alex să işi reia viaţa normală, puteţi face o donaţie intr-unul din conturile deschise pe numele tatălui său, Constantin Tache.
CONTURI BRD (Filiala Rămnicu-Vălcea):
  • LEI: RO89BRDE390SV10214433900
  • EURO: RO37BRDE390SV17723273900
  • USD: RO41BRDE390SV17723193900
CONTURI UNICREDIT (Filiala Rămnicu-Vălcea):
  • LEI: RO27BACX0000004588602000
  • EURO: RO97BACX0000004588602001
  • USD: RO70BACX0000004588602002
Mai multe informaţii despre acest caz puteţi afla de la Aniela Cireaşe, la numărul 0767.369.328.


×
Subiecte în articol: pagina de suflete alex