x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Punctul pe G: Tedyberu’ei

Punctul pe G: Tedyberu’ei

15 Mar 2012   •   21:00
Punctul pe G: Tedyberu’ei

Femeile traiesc o bucurie intensa si chiar devastatoare atunci cand gasesc o persoana de sex barbatesc potrivita pentru a-si proiecta asupra ei fantasmele sentimentale.

Ca il sufoca imediat pe barbatul ales cu exprimarile lor soios sentimentale, e treaba lor. Dar, ca unele dame aleg sa faca asta fix in mijlocul strazii e de-a dreptul tulburator. De pilda, ieri ma intoarceam extrem de hartuita emotional de la serviciu, in sensul ca atata sex oral ce le-am transmis sefilor si colegilor, desi­gur, in cel mai mut mod acceptat de conventiile sociale, incat probabil, daca ar sti si daca ar fi intrebati, ar alege la o adica sa se duca pe pustii decat sa mai serveasca ce am eu de oferit. Fireste, astfel de porniri mi-au excitat nervii si in alte directii, cum ca eu pierd vremea la serviciu degeaba din pricina lor si in defavoarea copilului meu de-acasa de care mi-e foarte dor si care are foarte mare si foarte reala nevoie de mine. Altfel, chestii profunde, dupa cum se observa.

LA SEMAFOR. Si precum asteptam eu la semafor sa traversez strada cat mai de graba, si pe cand ma fra­mantam de pe-un picior pe altul si de pe-un gand pe celalalt, asist ulu­i­ta la conversatia rostita cu gura plina de vecina de trafic pietonal. O femeie tanara, dar in nici un caz vreo fetiscana, desi salta de parca se pre­ga­tea pentru concurs de sa­rit coarda. Insa dumneai salta de freamat la inima, nu de joc de glezna. Si-i zbiera in telefon partenerului, in limba engleza – ferice de necu­noscatori, pentru moment – cum ea il iubeste mult de tot. Il iubeste ca pe piticul ei drag, il iubeste asa cum isi iubea "tedy beru’" (daca ii zicea "ca pe ursulica" n-ar fi inteles strainu’) cand era ea mica. Si stie el oare de ce il iubeste ea asa mult? Ia sa vedem, ca eu sigur nu stiam, dar am aflat cu ocazia asta. Il iubeste mult pentru ca el este, citez, palaria ei, motorul ei, benzina ei, inima ei, soarele ei si vezi deci viata ei! Si i-a trimis si mailu’ ala cu advertising, ca s-a gandit ca poate e curios sa vada si a vorbit si cu cuatare, asa cum a fost agreementu’, si ea de-abia asteapta sa il vada, dar acum intra la subway si o sa piarda semnalu’, da’ pana atunci ii mai zice o data ca il iubeste mult pe lumina vietii ei si, top, sare femeia in sus ca o fetiscana de doispe’ ani.

ABERATII. Pentru care motiv asemenea chestii trebuie facute in public n-am sa inteleg niciodata, precum n-am sa inteleg cum pot unii sa se sarute cu limba zemoasa in timp ce se tin de barele de la metrou, alaturi de alti pasageri care ii mai si privesc scarbiti si plin de intelesuri de genul "tine-ti dracu’ limba acasa, ca ma faci sa vomit". Cunosc genul de pareri conform carora astfel de atitudini ar fi de soi invidios, insa in ce ma priveste aia sunt strict niste nesimtiti fara margini, iar daca mie mi-a placut ce-am facut aseara in patul meu nu inseamna nici ca trebuie sa va impartasesc in deta­liu si cu poze si nu inseamna nici ca voi sunteti niste frustrati daca eu va spun si voua nu va place. In­seam­na doar ca ne respectam in mod civilizat unii pe altii.

×