Să nu fii frunză, să te simţi copac!

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Încă mai plutea graţia frumoasei românce în sala concursului olimpic de gimnastică. Plutea ca o zbatere de fluture şi campioana de aur a României la sol. Frumoasa plină de lumină Sandra Izbaşa răspundea ziariştilor: "Cînd se ridica steagul nostru pe catarg şi răsuna «Deşteaptă-te, române!" plîngeam.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Încă mai plutea graţia frumoasei românce în sala concursului olimpic de gimnastică. Plutea ca o zbatere de fluture şi campioana de aur a României la sol. Frumoasa plină de lumină Sandra Izbaşa răspundea ziariştilor: "Cînd se ridica steagul nostru pe catarg şi răsuna «Deşteaptă-te, române!" plîngeam. Mă gîndeam la părinţii mei şi la faptul că am adus o medalie de aur pentru România".  Toate campioanele olimpice ale României şi-au înnodat lacrimile în barbă atunci cînd pe podium vedeau tricolorul spre înalt şi răsuna imnul. Şi Sandra Izbaşa nu şi-a mai putut reţine lacrimile, şi cu voce înlănţuită de emoţie fredona "Deşteaptă-te, române!". De ce cuvîntul România, starea de patrie aduc la suprafaţă toate sensibilităţile omului? De ce simţi preaplin de bunătate şi devotament atunci cînd vine vorba despre ţara ta? Pentru că oameni de nădejde ai României, oameni profunzi şi făcători de valori s-au destăinuit că atunci cînd au nevoie de reazem inima le aleargă spre mamă şi spre ţară. Simt nevoia să capete tărie, să-şi vadă mai limpede rostul purtîndu-şi inima spre părinţii care i-au adus pe lume şi spre ţara acolo unde au răsărit la viaţă. Trebuie să simţi cumva adîncul rădăcinilor ca să nu te spulbere orice vifor al vieţii. Simţi nevoia să nu fii frunză, ci să te simţi copac. Frunza cade, încearcă să se aştearnă pe pămînt pentru a simţi trăinicie, dar fără rădăcini o plimbă la voia lui vîntul. Dar altfel te simţi copac, cînd rădăcinile îţi sînt semn de tărie prin îmbrăţişarea pămîntului tău. L-am întrebat pe superbul actor şi simţitor de artă Florian Pittiş de ce nu a dat curs numeroaselor propuneri de a rămîne în străinătate. Mi-a răspuns că viaţa lui şi meseria lui se află doar în cuvîntul românesc şi mi-a zis că n-a rămas în străinătate şi de exemplu datorită următoarei întîmplări. Se afla cu turneul teatrului de trei săptămîni în Franţa, şi într-o dimineaţă, plimbîndu-se prin Paris, a văzut lîngă trotuar parcată o Dacie cu număr de Bucureşti. A simţit din străfunduri o chemare. Să rămînă lîngă maşina românească şi să-l aştepte pe şoferul bucureştean. Nu-l cunoştea, dar a stat trei ore lîngă Dacia cu număr de Bucureşti fără ca bucureşteanul să apară.  Dar rosteşte Pittiş: "Timp de trei ore lîngă Dacia parcată pe un bulevard din Paris am simţit că miroase a teiul de pe strada mea".  Tulburătoare şi povestea depănată de uriaşa actriţă Maia Morgenstern. Trebuia să primească un premiu internaţional important pentru rolul dintr-un film, festivitatea petrecîndu-se în Israel. Îşi aduce aminte Maia Morgenstern: "Cînd am sosit la sala înţesată de lume, unde se decernau premiile internaţionale am observat că la intrare erau ridicate pe catarge toate steagurile ţărilor participante. Al nostru lipsea. Şi m-a apucat o stare de nervi, aşa că le-am spus organizatorilor că eu nu urc pe scenă, dacă nu este ridicat şi steagul românesc la intrare. Le-am propus că dacă nu se găseşte un drapel al României să-mi dea mie nişte pînză roşie, galbenă şi albastră şi cos de mînă un tricolor. S-au speriat organizatorii şi într-o  oră au făcut rost de un drapel al României. Am răsuflat uşurată, m-am suit pe scenă şi am primit premiul pentru interpretare".
Poate că fiecare dintre noi ar trebui zilnic, într-o străfulgerare de suflet, să simtă chemarea acelui teribil cîntec ce a fost cules în Munţii Apuseni, autor necunoscut, deci autor poporul român: "Nu uita că eşti român/ Nu uita că eşti român/ Şi colo sus la tine-n sat/ Popa Ioan te-a botezat/ Şi Lelea Stanca te-a ţinut un an la sîn./ Nu uita că eşti român/ Nu uita că eşti român/ Că tatăl tău a fost cioban/ Bunicul tău a fost Traian/ Şi în ţara asta te-ai născut să fii stăpîn!".