Spitalul de urgenta

Daca ai supravietuit sectiei de urgenta si ajungi in post-operator, esti "rugat" imperios sa-ti misti fundul singur din pat pe targa, pentru ca ele nu te pot muta.

...Este dupa cum bine stiti numele unui celebru serial de televiziune. Atat! Daca exista si asemanari "intamplatoare" cu chestiuni reale, asta nu o putem sti decat din auzite. Pentru noi ar putea reprezenta un vis... sau un model. Depinde de ce parte a baricadei ne situam. Cand spui spital (sau sectie) de urgenta te gandesti la acea mana care se intinde catre tine sa te scoata din suferinta. Dar... este o mare diferenta intre asteptari si ce te asteapta!

Urgenta presupune medici priceputi care sa aiba timp sa te bage in seama, inseamna suficiente asistente si infirmiere disponibile sa te ajute, inseamna, nu in ultimul rand, aparatura si materiale sanitare. Inseamna un tot care sa-ti poata asigura "salvarea". Dar, din acest "tot", doar o mica parte este prezenta in structura de urgenta pe care noi o cunoastem.

Pornind de la medici. Acestia sunt - unii cu drag de munca si suflet pe masura, dar si cu puteri masurate, altii - cu mai putin drag. La urgente exista un singur medic pe sectie. Sa luam, de exemplu, sectia medicala. Aici vin oameni cu viroze, pneumonii, accidente vasculare, diaree... si cu boli inchipuite. Un singur medic, doua asistente, doua paturi si 12 ore de garda. Fluxul de pacienti e mare. Poate ajunge si la 90 intr-un interval de 12 ore! La un calcul sumar ar insemna 8 minute de pacient - pe banda. Si daca te gandesti ca fiecare vine la urgenta cu o problema "foarte grava", inseamna ca fiecare vrea sa fie consultat primul, ori cat mai repede. Daca nu se intampla asta, incepe scandalul arhicunoscut de pe culoarele sectiei de urgenta.

"Domnule, copilul meu de 17 ani are febra si stau aici de juma de ora!", striga un pacient... impacientat. "Dar i-ati dat o aspirina sau un algocalmin, sa-i scada febra?", se aude vocea medicului. "Nu, ce sa-i faca un algocalmin, lui ii trebuie antibiotic! Dati-mi un antibiotic!". Sau: "Imi pulseaza buricul degetului mic!". "Acum?" "Nu, acum nu, dar mi-a pulsat pana am venit aici!" In acest timp, medicul este contra-cronometru, insa unul care poate masura ultimele minute ale unei vieti!

Nu vreau sa minimalizez suferinta celor care apeleaza la serviciile de urgenta ale spitalelor, dar multi sunt oameni carora un somn bun le-ar face mult mai bine decat o noapte pierduta in stres pe holurile acestora.

Cei care sunt intr-adevar cazuri grave, dar vin de-acasa cu masina personala, nu sunt considerati chiar urgente (conform principiului: "Daca nu urli ca din gura de sarpe inseamna ca nu te doare"). Aceasta deoarece "cadrul medical" care trebuie sa "sorteze" cazurile si sa indrume pacientii, lipseste. Asa ca alegi tu coada la care sa te asezi. Daca n-ai nimerit-o, ghinion! Te asezi la inca una... daca mai poti! Si, dupa mai multe ore de vanturat pe la cozi, ti se da un calmant si esti trimis acasa intr-o stare mai grava decat cea in care ai venit.

Sunt si multe cazuri critice care ajung la urgente. Dar daca omul vine pe targa si tu ca medic trebuie sa dai telefoane prin spital ca sa aduni asistentele de trebuinta, atunci s-a dus si urgenta si, mai ales, omul... Sau, daca echipa e pregatita, dar lipsesc materialele sanitare necesare medicii sunt nevoiti sa admita neputinciosi ca "n-au ce-i face"... Abia cand omul ajunge in stop cardio-respirator rasufla (sarcastic) usurati: "A, daca a ajuns in asistola avem ce-i face!". Pentru ca procedura e simpla si atarna pe toti peretii: defibrilator - adrenalina - defibrilator - adrenalina - ... - ... daca in jumatate de ora nu s-a-ntamplat nimic... gata! (Adrenalina de obicei exista si defibrilatorul de obicei functioneaza).

Infirmierele... te gandesti la ele cu mila. Multa munca si un salariu de mizerie! Insa sentimentul nu e reciproc in toate cazurile. Daca ai supravietuit sectiei de urgenta si ajungi in post-operator, esti "rugat" imperios sa-ti misti fundul singur din pat pe targa, pentru ca ele nu te pot muta. Iar cand vine vorba de spalat podelele incepe trauma psihica a pacientului - manusile cu care se stoarce festeleul nu se scot din maini nici cand se deschid usile... nici cand se pune mana pe rama patului ori pe targa... nici la urgenta, nici in saloanele de nou-nascuti... nicaieri.

Materialele medicale nu lipsesc numai din sectia de urgenta, ci din tot spitalul (dar aceasta este o chestiune des... batuta). Singura prezenta constanta prin spital e nepasarea... si dezordinea!

PS: A se intelege ca in acest material este vorba de unii (unele), nu de toti (toate)... dar multi!