x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Studiu. Cât de sănătoase sunt conservele din carne

Studiu. Cât de sănătoase sunt conservele din carne

20 Ian 2016   •   16:07
Studiu. Cât de sănătoase sunt conservele din carne
Sursa foto: apc-romania.ro

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Studiul privind calitatea conservelor din carne face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. 

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în cursul lunii octombrie, 60 de sortimente de conserve din carne din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

Multe produse alimentare pe bază de carne vândute în Romania nu sunt etichetate corespunzător sau nu conțin ingredientele corecte. Astfel, consumatorii sunt informați greșit despre preparatele din carne pe care le cumpără.

Pentru a lua decizia de cumpărare a conservelor din carne, consumatorii nu au altă opțiune decât aceea de a se baza pe etichetele acestora. Consumatorii se așteaptă ca eticheta să reflecte cu exactitate conținutul și calitatea produsului.

5% dintre conservele din carne analizate conțin carne separată mecanic, adică țesut muscular, cartilagii, vase de sânge, nervi, țesut conjunctiv și sunt aditivate cu caragenan, carmin, monoglutamat de sodiu și nitrit de sodiu.

Conservele din carne se pot clasifica în următoarele grupe:

-          de carne în suc propriu;

-          din carne tocată („corned beef”, „luncheon meat”);

-          sub forma de pastă (pateuri, haseuri);

-          mixte (carne plus ingrediente de origine vegetală);

-          dietetice, recomandate în diferite afecțiuni gastrointestinale;

-          pentru copii.

După tipul de carne folosit în conservele analizate, situația se prezintă astfel:

  • 43% conserve din carne de porc;
     
  • 25% conserve din carne separată mecanic;
     
  • 24% conserve din carne de vită;
     
  • 8% conserve din carne de pui/pasăre.
     
  • Pe specii conținutul de carne din conserve analizate se prezintă astfel:

    -          la conservele din carne de porc, cantitatea de carne, inclusiv și cea separată mecanic, variază între 23% și 95%;

    -          la conservele din carne de vită, cantitatea de carne, inclusiv și cea separată mecanic, variază între 50% și 92%;

    -          la conservele din carne de pui/pasăre, cantitatea de carne, inclusiv și cea separată mecanic, variază între 48% și 80%.

     

    Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC România, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

  • Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
     
  • Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compoziția acestora.
     
  • Analiza conținutului de sare din acest tip de produs și impactul acestuia asupra bolilor cardiovasculare.
     
  • Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

    Vezi studiul complet, pe apc-romania.ro


     
  • ×