Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îl uluise cu inteligenţa lui pe întemeietorul neurologiei mondiale, marele profesor francez Charcaut. Românul avea o teribilă limpezime în a scruta viitorul medicinei şi o poftă ieşită din comun pentru nou. Impresionat cel ce a deschis în lume porţile neurologiei, marele om de ştiinţă francez i-a propus medicului român aflat la o specializare în Paris să rămînă să lucreze cu el ca mîna lui dreaptă la reputatul spital parizian Salpetriere. Politicos şi flatat, medicul român a refuzat politicos:
Îl uluise cu inteligenţa lui pe întemeietorul neurologiei mondiale, marele profesor francez Charcaut. Românul avea o teribilă limpezime în a scruta viitorul medicinei şi o poftă ieşită din comun pentru nou. Impresionat cel ce a deschis în lume porţile neurologiei, marele om de ştiinţă francez i-a propus medicului român aflat la o specializare în Paris să rămînă să lucreze cu el ca mîna lui dreaptă la reputatul spital parizian Salpetriere. Politicos şi flatat, medicul român a refuzat politicos: “Trebuie să mă-ntorc la mine acasă, în România, fiindcă am o mamă spălătoreasă, fără nici un sprijin, şi trebuie să îi tratez pe românii mei”. Şi marele român doctorul Gheorghe Marinescu s-a întors în Bucureşti, unde a înfiinţat cea de-a doua clinică din lume de neurologie la Spitalul Colentina, situîndu-se, cum ar fi, numărul doi mondial după prof. Charcaut. Modest pînă la limita posibilului, savantul mondial Gheorghe Marinescu a locuit la început într-o cămăruţă precum cutia de chibrituri la Mănăstirea Mărcuţa. Acum o sută de ani a scris un tratat de importanţă uriaşă, unic în lume, despre celula nervoasă. L-a scris în limba franceză. Cercetările lui în domeniul neurologiei l-au făcut celebru. Savantul român Gheorghe Marinescu a făcut primul film ştiinţific în lume, în 1893, în acelaşi timp cu renumiţii fraţii Ru-miere, cei care tot atunci deschideau calea cinematografiei cu primul film artistic. A intrat în legendă în toată lumea primul film ştiinţific semnat de prof. român doctor Gheorghe Marinescu care, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, filma cu primele aparate cinematografice tarele rămase cu care rămîneau bolnavii cu accident al vaselor din creier. O splendidă poveste se leagă de numele acestui om atît de strălucitor şi atît de la locul lui. Era sărac în timp ce făcea descoperiri mondiale în neurologie. Într-una dintre zile nici n-a avut bani, dar şi preocupat peste doar şi poate de ideile lui a mers cu tramvaiul fără bilet şi l-a prins controlorul. A aflat primarul Bucureştiului din acea vreme şi a dat următorul ordin: la ora la care prof. Gheroghe Marinescu pleca de acasă spre spital, tramvaiul trebuia să aştepte şi să-l ducă la catedra lui de la Spitalul Colentina pe marele savant. Acum profesorul de neurologie deschizător de drumuri în medicina mondială este la fel de preţuit. Conducerea societăţilor de neurologie din lumea largă au hotărît să fie tradusă în engleză cartea de căpătîi scrisă acum o sută de ani de profesorul Gheorghe Marinescu despre celula nervoasă. Execută acest demers ştiinţific o altă valoare a medicinei româneşti, academicianul Constantin Popa, conducătorul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare. Misterioasă coincidenţă, acad. Constantin Popa, şef de şcoală în neurologia românească actuală, s-a născut în aceeaşi dată a lunii, dar cu mulţi ani mai tîrziu faţă de savantul Gheorghe Marinescu.
La rîndu-i, doctorul Constantin Popa a făcut specializarea la spitalul din Paris, unde a cercetat şi Gheorghe Marinescu, şi doctorului Popa i s-a propus să rămînă acolo, pentru a fi în echipa francezilor, însă el s-a întors în România, dăruindu-se cercetării şi îngrijirii bolnavilor. Actualul profesor Constantin Popa lucra atît de mult în laboratoarele spitalului parizian, încît adesea era încuiat peste noapte, fiind uitat acolo de medicii francezi. Şi acum acad. prof. Constantin Popa traduce în limba engleză din limba română celebra carte despre celula nervoasă scrisă în 1908 de Gheorghe Marinescu.
Şi fiindcă am vorbit despre tramvaiul la scară pentru savant şi o altă legendă frumoasă umblă despre oamenii de ştiinţă români şi tramvai. Celebrul professor Paulescu a descoperit insulina, salvînd de la moarte de-a lungul zecilor de ani sute de milioane de diabetici din întreaga lume. I s-a făcut o cumplită nedreptate şi nu i s-a dat Premiul Nobel pentru această senzaţională descoperire. Profesorul Paulescu era extraordiinar de preţuit de ceilalţi profesori şi de studenţi. Studenţii medicinişti îşi trimiteau în fiecare zi pe unul de-al lor să pîndească în staţia de tramvai sosirea profesorului Paulescu. Cînd marele savant român cobora din tramvai şi-şi întrepta paşii spre Facultatea de Medicină, studentul care păzea staţia de tramvai alerga ca un iepure şi anunţa în Facultatea de Medicină sosirea profesorului.Din acel moment studenţii se retrăgeau lîngă pereţii culoarelor, iar cînd profesorul apărea se aplecau în faţa lui în semn de admiraţie şi iubire.
