Pentru a avea un concediu fără bătăi de cap, nu uitaţi să puneţi în bagaje şi trusa medicală de prim ajutor. Aceasta este utilă, indiferent dacă plănuiţi o vacanţă în locuri exotice sau una mai aproape de casă. Sfatul nostru este să vă achiziţionaţi din timp o geantă micuţă, compartimentată, care să încapă cu uşurinţă în orice bagaj de mână. O trusă specială de prim ajutor costă între 25 şi 100 de lei, cea gata echipată.
RECOMANDĂRI
Fiecare persoană îşi poate aranja trusa după cum doreşte, important este ca aceasta să conţină lucruri de care avem nevoie într-o situaţie delicată.
Rodica Tănăsescu, medic de familie, spune că într-o trusă de prim ajutor trebuie să existe atât medicamente, cât şi lucruri auxiliare necesare unei prime îngrijiri. Pentru uz intern, sunt recomandate următoarele medicamente: analgezice (calmante): algocalmin, paracetamol, aspirină (tamponată, pentru cei care au probleme cu stomacul), antinevralgic; medicamente pentru digestie: triferment, furazolidon, smecta; pastile pentru durerea de gât: faringosept, strepsils.
Alături de acestea, este bine să avem şi câteva fiole de calciu (pentru o absorţie rapidă), pastile pentru reacţii alergice (inclusiv seringa cu adrenalină pentru şocul anafilactic) şi săruri pentru rehidratare orală.
Pentru uz extern, putem lua cu noi unguente pe bază de tetraciclină (pentru răni cu risc de infectare), cremă de gălbenele (pentru arsuri), dar şi geluri cu efect antiinflamator, în caz că suferim entorse sau luxaţii. Arsurile pot fi calmate cu sprayuri speciale, precum Oximed.
Dezinfectarea rănilor poate fi făcută cu apă oxigenată sau/şi rivanol, în timp ce alcoolul sanitar (spirtul) este util pentru dezinfectarea mâinilor.
Printre obiectele auxiliare pe care trebuie să le avem în trusa de prim ajutor se numără: compresele sterile, feşe de tifon şi feşe elastice, plasturi (gen Urgo), o rolă de leucoplast (toate acestea trebuie puse, separat, într-o pungă de plastic pentru a preveni udarea lor), o pereche de mănuşi de unică folosinţă şi o forfecuţă mică.
REŢINEŢI!
Din trusa medicală nu trebuie să lipsească medicamentele şi produsele de îngrijire pentru copii, mai ales dacă micuţul dumneavoastră este pus în permanenţă pe pozne. Se recomandă: antiseptice (apă oxigenată, iod, rivanol), medicamente antitermice şi analgezice (nurofen, fervex, paracetamol), antidiareice (saprosan, smecta), antihistaminice (claritine), antiacide (dicarbocalm), pansamente, o forfecuţă şi un termometru.
Citește pe Antena3.ro