Ultimul să lase lumina aprinsă!

Îmi place foarte mult vorba "ultimul stinge lumina!". Îmi place aşa de tare încât îmi vine să muşc din tastatură când o văd cum se zbenguie fără zbateri pe tot internetul de limbă română.

Că aici are sens, nu? Sau, mă rog, aşa zic unii - că ar avea -, eu, sincer, nu-l dibuiesc pe nicăieri. Nici când eram copil nu mi-a produs vreo tresărire, în minţile mele scurte de copilandră neavând loc conceptul de economie, pe atunci atât de impus (poate că de-aia... oricum stingeau ăia lumina). La nivel global, nu mai zic! Păi, cum vine aia - dacă-i ultimul, la ce s-o mai stingă? Pe cine mai interesează? Oricum, la un moment dat se va stinge singură - e un fapt dovedit ştiinţific.

În afară de caracterul ei de permanenţă care duce noţiunea de repetiţie către noi culmi, aproape metafizice, mă irită mai ales când o întâlnesc la fiecare colţ de internet sub formă de ironie, aşa-zis fină, sub orice fel de material. Indiferent despre ce-ar fi vorba în el, de la ouă stresante până la copii isteţi, de la politică la vulcani, de la şcoală la sănătate, economie ori diete, se strecoară şi această zicere profundă, trimisă cu largheţe de câte vreunul care ar părea că şi-a găsit neliniştea pe alte meleaguri.

Că de linişte nu poate fi vorba atâta timp cât butonează pe site-urile locului de baştină. Vine ca un sfat sarcastic destinat fraierilor care au ales să se neliniştească în continuare pe-aici: "Plecaţi, fraţilor, dar ultimul să stingă lumina!". Uite, când răsare spiritul civic, altfel adormit în uitare! La sfârşit! Dar pentru cine? Că, dacă nu mai e nimeni, atunci nici nu mai poate fi vorba despre posteritate...

Grija faţă de Pământ iese şi ea fără doar şi poate din discuţie, pentru că vorba asta e mai veche decât preocupările (şi acum firave) pentru eco. S-a născut mai degrabă din grija faţă de bani ("aveţi grijă, ultimul care pleacă să stingă lumina, că şi-aşa ne rup ăştia cu kilowatul lor!"), bani ca să-ţi iei o maşină mai luxoasă, aşa, ca să fii în rând cu lumea, telefoane bengoase, ţoale de firmă... mă rog, tot ce impun canoanele societăţii de consum.

Ba mai de curând am auzit-o şi pe-aia, spusă cu un oftat prelung, că "acum îţi trebuie bani grei şi pentru locul de veci, că nu mai merge să te îngropi doar aşa, în pământ... trebuie să-ţi faci faci cavou!". "De ce trebuie?", m-am arătat nedumerită. "Păi toată lumea îşi face!" "A!" Într-o societate în care guvernează doar aparenţele... la ce-ar mai trebui ca ultimul să stingă lumina? Eu zic, dimpotrivă, să lase toate luminile aprinse, să pară ţara locuită...