Un bilet de autobuz şi târtiţa găinii

Una dintre puterile românilor de a nu se frânge în faţa viforniţelor de istorie care au tot bântuit în bucata asta de planetă a fost şi aceea numită glumă.

A face haz de necaz a fost filosofia de supravieţuire a unor oameni drăguţi, isteţi şi sufletişti cum sunt românii. Cât de mari erau restriştile, cât de lungi erau cozile, cât de puţine pungile cu gheare de găină, ciocuri şi creste, românii n-au dat drumul la dangătul de parastas, ci au inventat o vorbă de haz care până la urmă prin seninătatea ce o aducea deschidea şi uşa spre o soluţie. Iată câteva exemple de umor românesc în situaţii nu tocmai roze. A intrat în poveştile populare o întâmplare care a avut loc în Bucureştiul dinainte de Revoluţie. La ora de ieşire de la serviciu în staţiile de autobuz se strângea o mulţime câtă frunză, câtă iarbă. Şi veneau când şi când autobuzele plecând din staţii deşălate de ciorchinele de oameni agăţat de scări. După ce a plecat din staţie doldora de lume şi cu burduful acela şantaliu măturând pământul, un autobuz a avut şi o vizită de onoare, vizita unei echipe de controlori. L-au prins controlorii pe un bărbat fără bilet. Numai că împricinatul avea gura mare, nu le-a dat buletinul, ba a tot vociferat "eu sunt răul ţării ăsteia, că n-am bilet! Dar faptul că ne aşteaptă copiii cu cheia de gât nemâncaţi şi nici un pachet de unt nu găsim, de alea nu vorbeşte nimeni?". Atunci, controlorii au aplicat "planul" de criză. I-au ordonat şoferului să închidă uşile şi să meargă direct la miliţie pentru a preda pe recalcitrantul cu gură mare. În mijlocul vociferărilor celorlalţi pasageri, care n-aveau să meargă cu autobuzul pe la miliţie, de controlor s-a apropiat un bărbat venit cam din mijlocul autobuzului. Cu voce conspirativă, el le-a şuierat controlorilor: "Omul ăsta a greşit mai mult decât că n-are bilet, a criticat comunismul. Dă-l naibii de bilet, omul ăsta e omul meu, să vedem ce mai zice la Securitate". Controlorii i-au strigat şoferului să deschidă uşile şi bărbatul misterios cu iz de securist a coborât îmbrâncindu-l pe călătorul fără bilet şi cu gură buruienoasă. La colţul străzii a început să râdă în hohote, şi i-a spus: "Infractorule! Du-te, omule, liniştit, că nici eu n-aveam bilet şi i-am fraierit pe toţi!". Ce părere aveţi de hazul şi inventivitatea din această scenă reală?

Şi iată cazul unui alt descurcăreţ care i-a tras în piept, isteţ, pe toţi inspectorii comunişti şi activiştii care aveau grijă să nu cumva să o ducă ceva mai bine ţăranii şi nici slujbaşi şi să se scurgă toate bunurile în "paporniţa" regimului comunist. Ţăranul rămăsese fără pământ la colectivizare şi deţinea doar o palmă de ogradă şi din aceea trebuia să livreze la stat găini, porci, viţei, lapte etc. Între ograda ţăranului şi stat era o întreprindere Oraca şi cei din această întreprindere culegeau de la ţărani păsările, animalele, laptele. Un intermediar din acesta de la Oraca deodată a atras atenţia că se îmbogăţea. A năpădit miliţia peste el, s-au bulucit şi activiştii de partid şi l-au băgat la puşcărie. Ce credeţi că îi venise ingenios în cap slujbaşului de la Oraca? Achiziţiona găinile din gospodăria mică a ţăranului şi le preda către stat cu o zi întârziere. În acea zi de decalaj găinile stăteau în curtea lui şi ouau. Bineînţeles că el vindea ouăle scoţând limba la statul comunist. Pentru ideea asta plină de fantezie oricum el era de zece ori mai înzestrat cu glagorie decât înţepeniţii de economişti comunişti.