x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Uniunea Europeană a autorizat Stevia ca îndulcitor natural

Uniunea Europeană a autorizat Stevia ca îndulcitor natural

de Marina Constantinoiu    |    15 Noi 2011   •   12:42
Uniunea Europeană a autorizat Stevia ca îndulcitor natural

Comisia Europeana a anuntat luni ca a autorizat la scara intregii Uniunii Europene (UE) folosirea Steviei pentru a inlocui aspartamul sau alte edulcorante in alimentele sau bauturile fara zahar, relateaza maxisciences.com.

Cu toate ca a patruns pe piata europeana inca de prin 2009, fiind comercializata in supermagazine alaturi de zahar si de alti indulcitori, Stevia este actualmente inca destul de putin utilizata. Dar acest indulcitor de origine naturala va avea cu siguranta succes pe piata gratie Comisiei Europene, care tocmai a autorizat utilizarea sa in mai multe alimente comercializate in statele Uniunii Europene. Cererea de autorizare a extractului de Stevia Ribaudiana ca aditiv alimentar in alimentantie a fost depusa in 2007, dar nu a primit pana acum un raspuns oficial, precizeaza cei de la maxisciences.com.

Luni, autoritatile au anuntat intr-un comunicat ca au adoptat, in fine, o reglementare care autorizeaza utilizarea Steviei in diverse categorii alimentare, ca urmare a primirii avizului favorabil din partea Agentiei Europene pentru Securitatea Alimentelor. Aceasta autorizatie, care va intra in vigoare la 2 decembrie, se refera in special la iaurturi, cereale, bauturi, ciocolate sau la alti edulcoranti care vor putea contine extract de stevie. Este vorba despre produse nu doar naturale, ci si cu "zero calorii'. Acest indulcitor este extras din Stevia Ribaudiana, originara din America de Sud, planta inrudita cu cele din familia Asteraceae-lor, cum ar fi musetelul sau tarhonul.

×