x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Uniunea Europeană interzice oficial zahărul în sucurile de fructe

Uniunea Europeană interzice oficial zahărul în sucurile de fructe

de Agerpres    |    09 Mar 2012   •   10:25
Uniunea Europeană interzice oficial zahărul în sucurile de fructe

In viitor, sucurile de fructe nu vor mai contine, prin definitie, indulcitori. Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat, astazi, in cadrul unei reuniuni a ministrilor mediului la Bruxelles, o directiva care interzice adaugarea de indulcitori in sucurile de fructe.

Nectarurile, facute din piure de fructe la care se adauga apa, pot contine indulcitori, dar nu mai pot avea etichete de tipul "fara adaos de zahar".

Noua directiva ar urma sa intre in vigoare cel mai tarziu la inceputul lunii iunie, odata cu publicarea in Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea apoi 18 luni la dispozitie pentru a transpune directiva in legislatia nationala.

Pentru a permite industriei alimentare sa-i informeze corespunzator pe consumatori atat in perioada de tranzitie, cat si pe parcursul celor 18 luni suplimentare, directiva le permite operatorilor din industria alimentara sa scrie pe etichete ca, de la o anumita data, niciun suc de fructe nu va mai contine adaos de zahar, pentru informarea consumatorilor.

Directiva adauga si rosiile pe lista fructelor folosite pentru producerea de sucuri. Asta inseamna ca sucurile de rosii vor fi supuse acelorasi reguli ca cele pentru sucurile de fructe, si nu doar legislatiei alimentare generale a UE, asa cum se intampla in prezent.

Textul adoptat astazi vizeaza alinierea directivei UE privind sucurile de fructe la standardele alimentare internationale ale Codex Alimentarius. Comisia Codex Alimentarius a fost creata in 1963 de Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (OAA) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) pentru a dezvolta standarde alimentare, linii directoare si texte asociate precum coduri de practica. Scopurile principale sunt protejarea sanatatii consumatorilor, garantarea practicilor de comert corect in comertul alimentar si promovarea coordonarii activitatilor organizatiilor guvernamentale si non-guvernamentale internationale.

Noile reguli privind etichetarea sucurilor de frcute fusesera aprobate de Parlamentul European la 14 decembrie anul trecut.

×