x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate VIEŢI SALVATE / Dar din dar se face Rai

VIEŢI SALVATE / Dar din dar se face Rai

de Carmen Preotesoiu    |    Paula Anastasia Tudor    |    Irina Munteanu    |    Ionela Gavriliu    |    Andreea Sminchise    |    19 Dec 2008   •   00:00
VIEŢI SALVATE / Dar din dar se face Rai

Emanuela, Andu, Fabian, Andreea, Oana, Andra, Lucian, Matei, Sabrina, Andrei. Sunt numele unor copii care au bătut la poarta inimilor voastre. I-aţi cunoscut în “Pagina de suflete” a Jurnalului Naţional în 2008. Şi aţi răspuns strigătului lor de ajutor.



Vă arătăm astăzi că în România, chiar dacă sistemul medical e strâmb, chiar dacă celor pe care i-am ales să ne reprezinte nu le pasă, oamenii încă mai pot face minuni. Şi vă mulţumim. Pentru fiecare copil salvat.

INIMIOARA REPARATĂ
Sabrina Păun. 5 ani. Defect septal interventricular. Povestea fetiţei care avea nevoie de 2.000 de euro pentru a i se “repara” inimioara bolnavă a apărut în Jurnalul Naţional la 8 martie 2008. Chiar a doua zi, mama Sabrinei a primit un telefon. La capătul celălalt al firului era un domn care s-a oferit să o ajute. A donat o parte din bani. Restul s-a strâns rapid, iar micuţa a făcut operaţia salvatoare. A venit, la o lună după intervenţia chirurgicală, la redacţie să ne cunoască şi să o cunoaştem. E un copil frumos, vioi şi, datorită dvs., sănătos.

“TOT CE SE PUTEA ÎNTÂMPLA BUN PÂNĂ ACUM S-A ÎNTÂMPLAT”
În martie 2008, Matei Nicorici, un băieţel de doar 3 ani, din Constanţa, a fost diagnosticat cu neuroblastom toracic cu metastaze osoase. Singura şansă de vindecare a primit-o de la Institutul Goustave Roussy din Franţa. Pentru a putea avea acces la ea îi trebuiau însă 150.000 de euro. Povestea lui Matei a fost publicată în Jurnalul Naţional la 4 aprilie 2008. În urma lui, a campaniei făcute pentru Matei pe internet şi a teledonului de Paşte de la Antena 1, banii s-au strâns. Matei este acum în Franţa, la tratament. “Tot ceea ce se putea întâmpla bun până acum s-a întâmplat. Pas cu pas, sperăm că totul va fi bine. Evoluţia de până acum a lui Matei ne dă speranţe mari. Vreau să vă rog să mulţumiţi tuturor celor care se interesează de Matei, care ne-au ajutat până acum, care se roagă pentru noi. Le mulţumim din suflet şi nu ştiu cum vom putea să-i răsplătim vreodată”, ne-a spus Cristi Nicorici, tatăl băiatului.

SCĂPAT DE ÎNTUNERIC
La data de 30 mai, Lucian Buzduga, un tânăr de 16 ani, îşi spunea povestea tristă în Jurnalul Naţional. Într-o zi şi-a dat seama că nu mai vedea cu ochiul drept. Paşii i se îngreunaseră tot mai mult, iar durerile de cap îl înnebuneau. A aflat că o tumoră îi apasă pe creier, pe hipofiză şi pe nervii optici. În lipsa unei operaţii, Lucian ar fi orbit. Suferinţa sa a impresionat oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată, colegi de şcoală, prietenii şi cunoştinţele de familie. Cu ajutorul lor, familia Buzduga a strâns 32.500 de euro din cei 38.500 necesari pentru operaţie. A mers la clinica din Germania, operaţia a fost efectuată, iar tumora a fost scoasă în întregime.

CĂND VIAŢA SE CALCULEAZĂ ÎN BANI
Andra Nicolae a înfruntat leucemia şi tratamentele grele cu inocenţa celor 4 ani. Părinţii copilei din Ocniţa, Dâmboviţa, s-au văzut striviţi de realitatea că viaţa micuţei se calculează în euro: 150.000 pentru transplantul salvator. În urma articolului din Jurnalul Naţional de la 14 iunie 2008, s-a strâns o parte din bani. Teledonul de Moş Nicolae de la Antena 1 a completat suma, astfel că fetiţa se află în acest moment la clinica din Italia, unde aşteaptă să fie operată.

VISUL ÎMPLINIT AL UNEI CAMPIOANE LA PATINAJ VITEZĂ
Oana Anesia Opincariu are 18 ani şi e campioană europeană la patinaj viteză. Cursa ei a fost însă întreruptă brutal de un accident stupid. Se întorcea cu bicicleta acasă de la antrenamente şi a căzut după ce a intrat într-o groapă din asfalt. A stat în comă trei săptămâni, iar când s-a trezit nu putea vorbi, mânca sau merge. Însă Oana nu s-a lăsat. A reînvăţat încet, încet să meargă, să vorbească, să se hrănească singură. A făcut ore interminabile de recuperare, iar dorinţa de a învinge orice obstacol a ajutat-o. Şi a reuşit. I-aţi aflat povestea din Jurnalul Naţional la 27 iunie 2008. Avea nevoie de 12.000 de euro, pentru recuperare în străinătate. Firma Mobexpert îi oferise banii pentru prima şedinţă. Iar dvs. i-aţi oferit pe cei pentru cea de-a doua.

SCĂPAT DE FLUTURAŞ
Andrei Nicuţ suferă de talasemie majoră – Anemia Cooley. Are doar 3 ani, din care doi ani şi şase luni s-a chinuit cu transfuziile de sânge. Am publicat povestea lui la 29 august 2008. Avea nevoie de 150.000 de euro, pentru un transplant de măduvă la o clinică din Italia. Banii au început să intre încet în conturile umanitare, deschise de părinţii lui Andrei. V-aţi arătat mărinimia însă în seara de Moş Nicolae, când la teledonul organizat de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape, din donaţiile dvs. s-au strâns toţi banii de care copilul avea nevoie.

ANDREI NIŢĂ VA PUTEA SĂ MĂNĂNCE NORMAL
Andrei Niţă suferă de stenoză esofagiană şi brahicardie. Cu alte cuvinte, la cei 5 anişori, nu poate mânca decât hrană lichidă. Pentru o operaţie la o clinică din Nürenberg, Germania, familia avea nevoie de suma de 11.000 de euro. În urma acestei operaţii, gâtuirea esofagului poate fi rezolvată printr-un balonaş introdus în stomac şi băiatul va mânca normal. În urma articolului de la 31 octombrie 2008 din Jurnalul Naţional s-a strâns o parte din sumă, apoi părinţii au deschis un teledon şi au reuşit să adune toţi banii. În ianuarie 2009, Andrei urmează să fie operat la clinica germană.

MEDICII DE LA ORADEA AU PUS-O PE MANU PE PICIOARE
Emanuela Grosu are 8 ani. A fost diagnosticată de mică cu deficit congenital de antitrombină, o boală rară a sângelui. Din cauza acesteia, fetiţa şi-a pierdut anul trecut picioarele. Cazul ei a apărut în Jurnalul Naţional la 11 noiembrie 2008. Avea nevoie de bani pentru a-şi procura din străinătate medicamentul pentru momentele de criză – A.T.III şi de proteze pentru a putea merge pe picioarele ei la şcoală. Jaco du Plessis, directorul Centrului de Protezare şi Ortezare “Theranova” din Oradea au citit despre cazul ei în Jurnalul Naţional şi i-au oferit în dar protezele. Emanue la s-a întors de la Oradea fericită că poate sări şotronul cu colegele în curtea şcolii.

MIRELA ŞI MOTOCICLIŞTII
Cazul Mirelei Eftimie a fost adus în faţa dumneavoastră la începutul acestui an, la 6 ianuarie. În 2006, la 29 de ani, coloana i s-a frânt în urma unui accident de motocicletă. Ea era pasagerul. În ajutorul ei a sărit comunitatea motocicliştilor. Mirela avea nevoie de 30.000 de dolari pentru o intervenţie în China, iar motocicliştii i-au strâns. În februarie au scos la licitaţie, iar în aprilie şi-au scos la vânzare locurile de pasager. În septembrie, Mirela a zburat spre China. După intervenţie, ea a început să-şi simtă picioarele. Deşi poate părea infim, e mare lucru pentru un om care nu mai simţea nimic de la piept în jos.

PE DRUMUL CEL BUN
Andreea Creţu (20 de ani) avea o tumoră pe creier ce trebuia operată la o clinică din Hanovra. I-am publicat povestea la 1 august. Banii s-au strâns încet, dar sigur. La clinică, medicii au descoperit o a doua tumoră, lichidă, şi au operat-o. Ea va trebui să ajungă din nou la Hanovra în februarie, pentru a-şi trata vechea tumoră prin radioterapie.

Fabian (foto mare), copilul care a învins cancerul

Fabian a învins cancerul la rinichi. Un copil de 5 ani din Valea Călugărească, Prahova, a trecut prin trauma unei operaţii groaznice şi prin chimioterapia care l-a lăsat fără păr. Părăsit de mamă, nerecunoscut de tată, având-o aproape doar pe bunica sa cu venituri modeste, care s-a luptat ca o leoaică pentru ca nepotului să-i fie bine. În urma apelurilor repetate din Jurnalul Naţional, începând cu data de 21 decembrie 2007, oameni cu sufletul mare i-au donat jucării, alimente, hăinuţe, bani. Copilul a avut nevoie şi de medicamente scumpe ce se găsesc destul de greu în ţară, dar din nou îngerii lui păzitori nu l-au lăsat. Fundaţia Sensiblu şi o familie din Ploieşti i-au întins o mână de ajutor. În 2008, Fabian a avut nevoie din nou de bani, 42 de milioane de lei vechi, pentru a face analize amănunţite (PET). După un nou apel în august, banii au fost strânşi, iar analizele făcute la Oradea au confirmat că este sănătos şi că tratamentul şi-a făcut efectul.

×