x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Studiu: Industria globală a mâncării nu funcționează corect

Studiu: Industria globală a mâncării nu funcționează corect

28 Noi 2018   •   22:42
Studiu: Industria globală a mâncării nu funcționează corect

Pentru a evita foametea și o catastrofă climatică este nevoie de o regândire a agriculturii și a consumului, conform The Guardian.

Sistemul mondial de mâncare nu funcționează corect, deoarece milioane de oameni sunt fie subnutriți, fie supraponderali. Aceste probleme conduc planeta spre o catastrofă climatică, conform celor 130 de asociații naționale de știință și medicină din lume.

Pentru a oferi o dietă sănătoasă, ieftină și prietenoasă cu mediul este nevoie de o transformare radicală a sistemului, spune raportul InterAcademy Partnership. Agricultura trebuie să fie îmbunătățită, națiunile bogate trebuie să consume mai puțină carne, iar țările în general trebuie să prețuiască mâncarea nutritivă, nu ieftină.

Raportul, efectuat în trei ani, arată atât complexitatea problemei, cât și soluții empirice.

Sistemul global de hrană este responsabil de o treime din toate emisiile care conduc la încălzirea globală, adică mai mult decât toate emisiile din transport, încălzire, electricitate și aer condiționat la un loc. Fenomenul pe care îl cauzează industria hrănii îi și face rău prin condiții meteo extreme precum secetele și indundațiile.

Consumând mai puțină carne și mai puține produse lactate, oamenii își reduc impactul asupra planetei, conform studiului.

„Este vital pentru o planetă habitabilă să ne schimbăm relația cu carnea, în special carnea roșie. Dar niciun expert nu spune că lumea trebuie să fie vegană sau măcar vegetariană” spume Tim Benton, un membru al grupului editorial al proiectului.

Conferința privind schimbarea climatică, COP24, are loc duminică în Polonia și este o oportunitate excelentă pentru o acțiune politică.

×
Subiecte în articol: industria mancarii onu incalzirea globala