
Dulci și parfumate, așa au ajuns portocalele în Europa, unde au căpătat un renume atât de mare, încât regele Ludovic al XIV-lea al Franței a prevăzut loturi întregi în grădina palatului Versailles - Oranjeria - unde să poată fi cultivați arbori de portocali. „În copilăria mea - amintea Dr. William W. Li în lucrarea „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024) -, OJ (orange juice/suc de portocale) era considerat unul dintre elementele de bază ale unui mic-dejun sănătos. Nu conținea doar vitamina C, mi se spunea, ci și calciu și vitamina D. Această percepție era rezultatul unei campanii eficiente de marketing create pentru a vinde suc de citrice în fiecare casă”.
Cresc mușchii, scade grăsimea
Mai departe: „Trebuie cunoscut însă că fructul întreg este mai benefic decât sucul”. Cum așa? „Un pahar cu suc de portocale conține mai mult zahăr decât o doză de suc procesat industrial. Așadar, o întrebare care mi se adresează frecvent este dacă sucul de portocale este cu adevărat benefic pentru sănătate”. Și? „Sucul de portocale nu determină neapărat îngrășarea, atâta vreme cât îl consumi cu moderație pentru a limita cantitatea de zahăr ingerată. Portocalele întregi conțin fibre alimentare care sunt bune pentru microbiom, precum și o substanță bioactivă care combate grăsimea, numită hesperidină. Dintre citrice, portocalele de Valencia conțin cele mai mari valori de hesperidină. S-a demonstrat că hesperidina ajută oamenii normoponderali să slăbească în timp ce își măresc masa musculară”.
Studii
Dovezi științifice: „Un studiu clinic a fost realizat de Universitatea din Murcia, Spania, pe 40 de cicliști amatori, sănătoși, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Cu toții erau normoponderali și într-o formă fizică excelentă, întrucât mergeau pe bicicletă între șase și 12 ore pe săptămână. Jumătate dintre cicliști au primit un extract de portocale bogat în hesperidină, echivalentul a patru căni și jumătate de suc de portocale (acesta era echivalentul a 13 portocale de Valencia sau 18 portocale Navel, dar fără zahăr). Cealaltă jumătate a primit o capsulă placebo. La sfârșitul studiului de opt săptămâni, cicliștii care luaseră hesperidină au prezentat o îmbunătățire semnificativă a compoziției corporale deja excelentă. Ei au pierdut 18% din grăsimea corporală totală și 15,5% din masa adipoasă de pe gambe. Grupul cu hesperidină a mai câștigat și cu 2% mai multă masă musculară, ceea ce reflectă o remodelare a corpului. Nu au existat schimbări la nivelul grăsimii sau al mușchilor în grupul care primise placebo”.
Lămâi și limete
În completare: „Pentru acești cicliști, adevărata măsură a beneficiului a fost performanța fizică. Subiecții au fost duși într-un laborator de performanță unde li s-a cerut să pedaleze pe o bicicletă staționară. Grupul cu hesperidină a avut o creștere cu 2% a puterii maxime generate, prin comparație cu ceea ce reușeau să facă înaintea studiului. Grupul placebo nu a avut nicio modificare a performanței. Poate că o ameliorare de două procente nu pare mult pentru majoritatea oamenilor, dar pentru un sportiv de competiție fiecare avantaj contează pentru obținerea victoriei”. Tot aici: „Și alte citrice, cum ar fi lămâile și limetele, conțin hesperidină, dar doar jumătate din cantitatea regăsită în portocalele de Valencia. Cu toate acestea, există și un alt motiv pentru care ar trebui să te gândești să folosești lămâi și limete proaspete și aromate în bucătărie”.
Naringenină, limonen și nobiletină
Mai precis? „Pe lângă hesperidină, citricele conțin și compuși bioactivi antiadipoși precum naringenină, limonen și nobiletină, care pot activa grăsimea brună și pot stimula termogeneza, ajutând la accelerarea metabolismului. Acestea sunt câteva dintre beneficiile pe care le poți obține dacă guști delicioasele citrice, cum ar fi pomelo, mandarine, clementine, minole, portocale Sumo, portocale roșii, kumquat… În concluzie, este în regulă să consumi suc de portocale sau de alte citrice proaspăt stors, dar cu moderație. Sucurile conțin compuși bioactivi puternici și fibre, dar și mult zahăr”.

Deși sucul de citrice conține și el hesperidină, majoritatea acestei substanțe bune se află în fructele solide, inclusiv în pulpă, în coajă și în substanța albă.
1 litru de suc de portocale = 444 mg de hesperidină, substanță bioactivă stimulatoare a sănătății.