x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Adio tuse, fără medicamente!

Adio tuse, fără medicamente!

30 Oct 2007   •   00:00

Ştiaţi că putem să scăpăm de tuse fără să luăm medicamente? Tusea care insoţeşte virozele respiratorii poate fi tratată eficient cu ajutorul ceaiurilor şi al siropurilor din plante.

Ştiaţi că putem să scăpăm de tuse fără să luăm medicamente? Tusea care insoţeşte virozele respiratorii poate fi tratată eficient cu ajutorul ceaiurilor şi al siropurilor din plante. Tratamentul tusei depinde de faza in care se află boala. Astfel, in prima fază a bolii, cănd tusea este iritativă, uscată, sunt recomandate infuziile din plante cu acţiune emolientă, antiinflamatoare, antispastică, aşa cum sunt socul, lumănărica, pătlagina, podbalul, teiul, nalba mare sau nalba de grădină. După căteva zile, tusea este insoţită de expectoraţii. In acest moment sunt indicate plantele cu proprietăţi mucolitice, fluidizante, expectorante: ciuboţica-cucului, iedera, iarba-mare, lemnul-dulce.

Infuzii călduţe

"Unul dintre cele mai bune mijloace de calmare a tusei sunt infuziile din flori de soc. Deoarece aceste plante conţin sambunigrozidă, substanţă cu efect emolient şi expectorant", precizează dr Larisa Ionescu-Călineşti, medic primar medicină internă cu competenţă in apifitoterapie, de la Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă. Pentru eficienţă maximă, infuziile trebuie făcute din mai multe plante. Medicul Larisa Ionescu-Călineşti ne dă un exemplu de asemenea amestec: flori de nalbă, flori de lumănărică, seminţe de anason, rădăcină de lemn dulce (in părţi egale). Infuzia se bea călduţă, indulcită cu miere, căte două-trei căni zilnic. In infuzii putem să adăugăm şi cimbrişor, isop sau scorţişoară, acestea avănd proprietăţi antivirale. Din farmacia verde de acasă nu trebuie să lipsească pătlagina, recunoscută pentru proprietăţile sale antitusive. Siropul de pătlagină este un bun antitusiv, expectorant, cu uşoare proprietăţi antibiotice. Dacă nu avem sirop, putem pregăti o infuzie dintr-o lingură de frunze uscate la un pahar cu apă fierbinte.

SIROP. Dacă avem la indemănă frunze proaspete de pătlagină şi miere, putem să ne pregătim singuri siropul pentru calmarea tusei. Frunzele de pătlagină se amestecă in părţi egale cu mierea, apoi se lasă patru ore la macerat intr-un loc călduros. Siropul astfel obţinut păstrează proprietăţile antiinflamatorii, antimicrobiene, expectorante, antitusive ale frunzelor de pătlagină. Siropul este recomandat atăt adulţilor, căt şi copiilor, căte două-trei linguriţe pe zi, cu o jumătate de oră inainte de masă.

×
Subiecte în articol: terapii complementare