x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ce poţi face din cojile şi cotoarele de gutui - rețete pe bază de gutui și bolile pe care le tratează

Ce poţi face din cojile şi cotoarele de gutui - rețete pe bază de gutui și bolile pe care le tratează

24 Sep 2018   •   23:25
Ce poţi face din cojile şi cotoarele de gutui - rețete pe bază de gutui și bolile pe care le tratează

Se ştie că gutuile, consumate ca atare, au proprietăţi vitaminizante, tonice, de stimulare a apetitului şi de întărire a sistemului imunitar.

De multe ori însă, pentru a diminua consistenţa înecăcioasă, coaja este îndepărtată înainte de consum, şi, din păcate, odată cu ea o bună parte din substanţele active ale fructului. Din fericire, cojile pot fi folosite şi separat, chiar în scop terapeutic. La fel şi cotoarele.

Iată cum puteţi beneficia de proprietăţile antioxidante, astringente, emoliente, tonice, antihemoragice şi de stimulare a sistemului imunitar ale cojilor de gutui, preparând două ceaiuri după reţete simple.

„Infuzia de coajă de gutui este indicată în caz de gripă şi guturai. Se prepară astfel: .................

Citește mai departe și află mai multe rețete de leacuri pe bază de gutui și bolile pe care le tratează

Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice

Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu

×