Cicoarea este folosită pentru vindecarea rănilor. Beneficiile oferite de această plantă nu se opresc însă aici. Intern are utilitate asupra multor boli: astm, colecistită, constipaţie, bronşită, dischinezie biliară, furunculoză, hepatită cronică, insuficienţă cardiacă, febră, reumatism, acnee, edem, dureri de cap.
Fără cicatrice
Cu un conţinut bogat de potasiu, clor, sulf, magneziu, calciu, planta poate fi folosită sub formă de infuzie, decoct sau macerat.
Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă la o cană de 250 ml de apă. Este recomandată în caz de constipaţie, colecistită, hepatită acută şi cronică, ulcer, gastrită. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul de Sănătate Clar Med, recomandă decoctul pentru tratarea afecţiunilor respiratorii: astm, bronşită şi tuse. Decoctul poate reduce durerile reumatice şi durerile de cap.
Maceratul din cicoare este benefic persoanelor cu acnee, furunculoză sau seboree. Extern, maceratul poate fi folosit pentru cicatrizarea mult mai rapidă a rănilor şi a tăieturilor.
Pentru cicatricele inestetice, rămase în urma unei operaţii, specialistul nostru recomandă uleiul de cicoare, care se poate prepara şi acasă. Într-un borcan de 400 ml se pun flori de cicoare peste care se adaugă ulei de măsline extravirgin. Se lasă la macerat 10-15 zile, într-un loc răcoros. Se aplică pe cicatrice, constatându-se o refacere a ţesuturilor.
Tonic natural
Cicoarea reprezintă şi un ajutor pentru psihic. Prin sărurile conţinute, această plantă poate fi un bun tonic general.
O cură de două săptămâni cu ceai de cicoare ajută la creşterea secreţiei de bilă, la protejarea celulelor hepatice, mai ales în cazul consumatorilor de alcool.
Din cicoare, amestecată în proporţie egale cu gura-leului şi mentă, se obţine un ceai care este recomandat pentru ficat şi rinichi. Se beau câte două căni pe zi, timp de trei săptămâni. Pentru obţinerea unui efect mai puternic, este indicat să fie consumat fără a se adăuga zahăr sau miere.
SFAT. Când se fac tratamente cu preparate din cicoare, se recomandă, în cazul persoanelor cu apetit exagerat, administrarea acestora între mese. În schimb, dacă se mizează pe stimularea poftei de mâncare, produsele pe bază de cicoare se iau înainte de masă.
Citește pe Antena3.ro