x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cum calmăm durerile în gât

Cum calmăm durerile în gât

de Oana Antonescu    |    00 0000   •   00:00

Neplăcutele dureri în gât se pot ameliora rapid şi eficient cu tratamente naturiste blânde, care nu trebuie să ne lipsească din casă în acest sezon. Durerile în gât sunt provocate de inflamaţia amigdalelor, faringelui, iar uneori şi a laringelui, situaţie în care apare şi răguşeala. Durerea se accentuează la rece, în schimb lichidele calde (dar nu fierbinţi) o ameliorează. "Banalele ceaiuri de muşeţel, tei şi gălbenele sunt printre cele mai bune calmante ale durerilor în gât. Ceaiul de tei este şi antiviral, fiind recomandat atunci când durerea în gât este cauzată de gripă sau răceală", precizează dr Cristina Pavel, medic primar medicină de familie, cu competenţe în apifitoterapie şi homeopatie.




Siropuri pentru copii

Pătlagina este un alt remediu naturist care tratează eficient problemele aparatului respirator. Ea se poate prepara sub formă de infuzie, cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă, dar, pentru că nu are un gust tocmai plăcut, copiilor le este recomandat îndeosebi siropul. Pătlagina are efect antiiritant şi tratează cu succes atât durerile în gât, cât şi tusea, spune specialistul nostru.

Cătina şi echinaceea sunt un bun tratament al infecţiilor respiratorii însoţite de dureri în gât. Cătina se administrează sub formă de ceai (infuzie cu o linguriţă de fructe la o cană cu apă) sau sirop. Ambele sunt uşor acceptate de copii. Dintre produsele apicole, cel mai bun tratament al durerilor în gât este propolisul. El este eficient în special pentru tratamentul infecţiilor de natură bacteriană, fiindcă are efect antibiotic. "Tinctura de propolis se administrează fie cu miere, fie pe pâine, câte o picătură pe kilogram corp. Tabletele de propolis tratează mai rapid durerile în gât, fiindcă substanţele active au un contact prelungit cu zona iritată", precizează dr Cristina Pavel.

Uleiuri volatile

Multe dintre medicamentele din farmacii prescrise pentru tratamentul durerilor în gât au în compoziţie uleiuri volatile, precum eucaliptul sau lămâia, ambele cu efect antiseptic şi antiinflamator. Uleiurile de eucalipt sau de lămâie pot fi procurate din magazinele cu profil naturist şi se administrează câte 3-4 picături  de trei ori pe zi, în amestec cu o linguriţă de miere. Prudenţă la copii! Gustul uleiurilor volatile poate să nu fie pe placul lor, de aceea sunt preferate celelalte remedii naturiste.

GARGARĂ.
Dr Cristina Pavel recomandă gargara cu un amestec de plante: muşeţel, salvie, gălbenele, pătlagină, tei. Se amestecă în părţi egale şi se prepară o infuzie cu o lingură de plante la o cană cu apă. O soluţie la îndemână este gargara cu apă călduţă şi sare. Pentru calmarea durerilor în gât putem folosi şi comprese. Bitterul suedez este un bun încălzitor local, care ameliorează inflamaţia gâtului.

×
Subiecte în articol: terapii complementare gât