x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Doamnelor, este five o’clock!

Doamnelor, este five o’clock!

00 0000   •   00:00

In Japonia, incidenta cancerului este cu 20% - 25% mai redusa decat in alte parti ale lumii. Asta pentru ca Japonia este patria ceaiului verde si a celui negru, cunoscute pentru proprietatile lor anticancerigene. Cele doua tipuri de ceai contin o cantitate mare de polifenoli – antioxidanti puternici, care mentin imunitatea, protejeaza ADN-ul celular si impiedica dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea, bolnavii de cancer care fac radioterapie sunt sfatuiti sa bea o cantitate mai mare de ceai, acesta avand un rol protector impotriva radiatiilor.

Verde sau negru, ceaiul este bautura potrivita in primul rand pentru femei. Un studiu publicat in Archives of Internal Medicine a demonstrat ca doua cesti de ceai pe zi reduc la jumatate riscul cancerului de ovare. "Am constatat o scadere cu 46% a riscului de cancer ovarian la femeile care beau una-doua cesti de ceai verde sau negru pe zi", au declarat Susanna Larsson si Alicja Wolk de la Institutul Karolinska din Stockholm.

Ceaiul verde si cel negru provin din frunzele de Camellia Sinensis, diferenta fiind data de modul de procesare. Ceaiul negru este fermentat si apoi uscat, cel verde este uscat direct la o temperatura care nu degradeaza clorofila. Frunzele de Camellia Sinensis sunt bogate in aminoacizi, uleiuri volatile, iod, potasiu, fluor, fosfor, vitaminele C, B1, B2, PP, K. Din acest motiv, ceaiurile sunt indicate in cele mai diverse probleme: de la imbatranirea pielii si pana la afectiunile oncologice. De asemenea, stimuleaza si usureaza digestia, fiind utile in special persoanelor care au o dieta in care predomina alimentele grele. Dr. Cristina Pavel, medic de familie, cu competenta in apifitoterapie si homeopatie, ne atrage atentia: "Ceaiul verde si cel negru au proprietati benefice atat timp cat sunt baute cu masura – nu mai mult de doua cani pe zi, de preferat in prima parte a zilei. Altfel, substantele excitante din ceai – cafeina, teobromina, teofilina – ne pot provoca stari de agitatie, nervozitate, insomnie". Pana acum am vorbit doar despre ceaiul verde si cel negru, specifice japonezilor... Dar mai exista si ceaiul alb, originar din China. Ca si celelalte doua tipuri de ceai, cel alb contine antioxidanti, care au efect de revigorare asupra pielii, anihiland factorii care determina imbatranirea precoce.

STIATI CA
  • Frunzele de Camellia Sinensis sunt bogate in fluor, care intareste smaltul dintilor. Pentru aceasta este indicata gargara cu ceai rece de doua-trei ori pe zi.
  • Femeile care alapteaza nu au voie sa bea ceai verde sau negru. Acestea contin cafeina, care ajunge in lapte, iar sugarul devine agitat.
  • In cazul astmului bronsic, ceaiul verde contribuie la dilatarea bronhiilor si la usurarea respiratiei datorita continutului de teofilina.
  • In dietele de slabit, taninurile din frunzele de ceai regleaza tranzitul intestinal si favorizeaza eliminarea toxinelor si arderea kilogramelor in plus.
  • Ceaiul verde si cel negru impiedica depunerile de grasimi pe peretii vaselor sangvine, prevenind aparitia aterosclerozei.
  • ×
    Subiecte în articol: verde negru ceaiul ceai terapii complementare