x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Gargară cu nalbă de pădure contra abceselor

Gargară cu nalbă de pădure contra abceselor

de Gina Matei    |    14 Iul 2009   •   00:00
Gargară cu nalbă de pădure contra abceselor
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Rănile uşoare, provocate de tăiatul în scoicile de pe plajă, pot fi tratate cu ajutorul decoctului de nalbă de pădure. Cum se prepară acesta? O lingură de plantă şi 250 ml de apă, care se fierb zece minute şi cu care se vor face băi locale.



"Nu doar rănile cauzate de tăieturi pot fi tratate. Acest decoct este indicat în cazuri de hemoroizi şi eczeme, precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med.

Bogată în mucilagii, planta poate fi folosită în afecţiuni uşoare ale căilor respiratorii, ale căilor urinare şi în boli gastro-intestinale. Pentru că are efect de calmare a iritaţiilor de la nivelul aparatului respirator, nalba de pădure este recomandată în tratarea laringitei, tusei şi chiar a bronşitelor.

RĂDĂCINĂ RASĂ
Dacă aţi răguşit sau dacă aveţi amigdalele inflamate, specialistul nostru vă recomandă gargara cu infuzie din această plantă. Se fierb, timp de două minute, 20 grame de rădăcină rasă într-o cantitate de 200 ml de apă, apoi se strecoară. Şi abcesele dentare pot fi vindecate cu această infuzie. Într-o primă fază, gargara are rolul de a elimina abcesul, pentru ca ulterior să contribuie la cicatrizare.

În cazul simptomului de gură, gât sau nas uscat, care provoacă de cele mai multe ori o puternică nervozitate a bolnavului, se poate apela la gargară, clătindu-se temeinic gura de mai multe ori pe zi cu infuzie de nalbă.

PENTRU FEMEI
Prin asocierea cu alte plante, nalba de pădure poate ameliora tulburările de menstruaţie. Prin urmare, femeile care au un ciclu abundent şi doresc diminuarea hemoragiei pot opta pentru infuzia din această plantă, asociată cu frunze de zmeur şi dud. Dacă între menstre apare o hemoragie, nalba de pădure se asociază cu leurda şi cu urzica.

FURUNCULE

Dacă aveţi probleme cu furunculele, băile cu frunze şi flori de nalbă de pădure vă pot fi de folos. Planta se pune în apă fierbinte, iar părţile afectate trebuie să stea în apă aproximativ o oră.

×
Subiecte în articol: terapii complementare