x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ginko biloba pentru o memorie bună

Ginko biloba pentru o memorie bună

de Gina Matei    |    15 Sep 2009   •   00:00
Ginko biloba pentru o memorie bună
Sursa foto: /iSTOCK

Datorită proprietăţilor terapeutice ale frunzelor sale, ginko biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. În antichitate, medicii foloseau frunzele de ginko pentru a trata afecţiunile pulmonare şi astmul bronşic. În prezent, acestea sunt folosite în tratamentul a numeroase boli.



Controlează colesterolul
Acţiunea benefică a acestei plante se datorează conţinutului de glucozide, flavonoide şi glinkolide, prezente în frunzele, dar şi în fructele arborelui.

Ginko biloba îmbunătăţeşte circulaţia la nivel cerebral şi stimulează astfel funcţiile creierului. Tocmai de accea, Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul Medical Clar Med, recomandă preparatele care conţin această plantă îndeosebi vârstnicilor. În acest caz, se administrează sub formă de infuzie, preparată dintr-o linguriţă de frunză uscată la o cană cu apă de 250 ml. De asemenea, se pot utiliza şi capsule sau tinctură de ginko biloba. Un tratament, în cazul vârstnicilor, trebuie să dureze între trei şi şase luni.

Dacă vă confruntaţi cu deficienţe de memorie, tulburări de concentrare, stări depresive, extractul de ginko biloba este soluţia. Există studii clinice care demonstrează că preparatele din această plantă sunt foarte utile în stadiul incipient al bolii Alzheimer, întârziind dezvoltarea demenţei senile.

Specialistul nostru recomandă extractul din această plantă, sub formă de tablete, pentru creşterea eficienţei metabolismului şi asigurarea nivelului optim de oxigen în creier.  De asemenea, poate fi folosit pentru a ţine sub control colesterolul.

"S-a dovedit, totodată, că această plantă medicinală este eficientă în tratarea impotenţei şi infertilităţii la bărbaţi", susţine medicul Cristina Bălănescu.

Pentru toate aceste afecţiuni, doza zilnică recomadată este de 40-80 mg de extract, de trei ori pe zi. Ginko biloba este recomandată şi în cazul unor tulburări ale circulaţiei sangvine la nivelul picioarelor, în cazul sindromului premenstrual, al răului de înălţime, al ameţelii.

REACŢII ADVERSE. Foarte puţine persoane sunt hipersensibile la produsele pe bază de ginko. Cu toate acestea, nu se va utiliza nici un produs de către copiii sub 12 ani. În privinţa efectelor adverse, foarte rar, pot apărea tulburări digestive sau intestinale, simptome alergice, situaţie în care tratamentul trebuie imediat întrerupt. Nu ar trebui utilizate produsele din ginko concomitent cu pilulele antidepresive, pentru că pot provoca efecte negative de interacţiune: diaree, greaţă, vărsături, dureri de cap şi nelinişte.

×
Subiecte în articol: terapii complementare