x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Infuzii şi decocturi ­recomandate în enterocolite

Infuzii şi decocturi ­recomandate în enterocolite

de Magda Marincovici    |    17 Oct 2011   •   21:00
Infuzii şi decocturi ­recomandate în enterocolite

E sezonul enteritelor si enterocolitelor, afectiuni inflamatorii ale intestinului subtire si gros. Aceste afectiuni au in comun scaunele diareice si sunt sau nu insotite de febra, varsaturi, colici abdominale, deshidratare si scadere in greutate. In volumul 'Fitoterapie traditionala si mo­derna', profesorul doctor Ovidiu Bojor precizeaza cauzele enterocolitelor care pot fi infectioase (bacteriene, micotice, parazitare) si alergice.

Exista si o enterocolita ce apare ca urmare a administrarii prelungite de antibiotice. Prin perturbarea florei intestinale saprofite (utila, inofensiva pentru organism), din cauza antibioticelor, se ajunge la inmultirea unor germeni infectiosi microbieni, care stau la originea aparitiei unei enterocolite, care frecvent poate avea parcurs sever.

Daca procesul patologic are ca loc de derulare intestinul subtire, diagnosticul este enterita. Daca 'deranjul' e localizat in intestinul gros, atunci medicul ar putea sa ne spuna ca avem colita. Dar in foarte mult cazuri, infectia se intaleaza in ambele segmente.
Profesorul Ovidiu Bojor ne propune cateva solutii 'fitoterapeutice' pana la consultarea medicului si prescrierea unui tratament. Precizam ca aceste solutii fitoterapeutice pot fi continuate in paralel cu tratamentul medicamentos, ca adjuvante ale acestuia, aceasta combinatie fiind de un real ajutor pentru pacient.

Pentru aceste afectiuni sunt indicate doua ca­tegorii de plante: * plante care contin taninuri care ajuta la eliminarea bacteriilor * plante care contin uleiuri esentiale care au spectru larg antibacterian si nu ataca flora utila.

Iata cateva solutii la care suntem sfatuiti sa apelam in caz de enterocolite:
- Flori de musetel (Floresc chamomillae).
Se folosesc sub forma de:
* Infuzie, preparata din 1-2 lingurite la o cana cu apa. Se beau 1-2 cani in cursul unei zile.
* Extractie dubla: se face macerat la rece (60 de minute) din 2 lingurite de flori la o cana de apa. Se filtreaza, iar florile ramase se fierb la foc domol 5 minute, intr-o cana de apa, acoperita. Amestecul, strecurat, se bea in cursul unei zile.

- Flori de coada soricelului (Flores millefolii).
Se folosesc sub forma de:
* Infuzie – 2 linguri de flori la o cana de apa.

- Cimbrul de cultura (Herba thymi) si Cimbrisorul (Herba serpylli)
Au efecte antimicrobiene. Uleiul esential extras din aceste plante contine timol, care pune stavila inmultirii bacteriilor. Modul de preparare este simplu:
* Infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana cu apa. Beti doua cani zilnic, o saptamana.

- Ienupar (Fructus juniperi)
* Infuzie obtinuta din 2 lingurite de planta maruntita la o cana cu apa. Se recomanda 3-4 linguri pe zi. Nu se va depasi aceasta doza, pentru a preveni unele efecte adverse.

- Radacina de cerentel (Radix gei)
Are un puternic efect antibacterian gratie continutului in taninuri si ulei esential. Se va prepara sub forma de:
* Decoct din 2 lingurite de radacina la o cana de apa. Efectul decoctului este potentat daca adaugam o lingurita de flori de musetel, menta si sunatoare. Sunt indicate 2 cani, zilnic.

- Sunatoare (Herba hyperici)
* Infuzie concentrata din 2 linguri de planta la o cana de apa. Se beau 1-2 linguri, zilnic, dupa mesele principale.
* Infuzie dintr-o lingurita de planta la o cana de apa. Se beau 2-3 cani zilnic.

I. - Coaja de stejar (Cortex querci) 30 g
- Rachitan de salcie (Cortex salicis) 20 g
- Iarba sarpelui (Herba echii vulgaris) 20 g
- Menta (Herba menthae) 20 g
Se prepara un decoct dintr-o lingura de amestec de plante la o cana de apa si se beau 3-4 cani zilnic.

II. - Flori de musetel (Flores Chamomillae)
- Flori de coada soricelului (Flores ­millefolii)
- Menta (Herba menthae)
-Frunze de salvie (Folium salviae)
-Pelin (Herba absinthi)
Infuzia se prepara din doua linguri de amestec obtinut din parti egale din ­aceste plante, la o cana de apa.

×
Subiecte în articol: terapii complementare