O reţetă populară pentru combaterea constipaţiei ne recomandă să luăm două-trei linguri de tărăţe de grău in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. Studiile au demonstrat că tărăţele ajută la creşterea tranzitului intestinal prin conţinutul ridicat de fibre alimentare.
O reţetă populară pentru combaterea constipaţiei ne recomandă să luăm două-trei linguri de tărăţe de grău in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. Studiile au demonstrat că tărăţele ajută la creşterea tranzitului intestinal prin conţinutul ridicat de fibre alimentare. "Tărăţele previn problemele digestive, enzimele conţinute de tărăţe stimulează digestia, avănd proprietăţi laxative şi emoliente pentru stomac. De asemenea, tărăţele scad absorbţia de glucide şi colesterol, fiind recomandate in dieta diabeticilor şi a persoanelor obeze. Prin efectul lor de scădere a colesterolului, tărăţele contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare", arată dr Iulia-Violeta Vlad, medic specialist medicină de familie, cu competenţă in api-fitoterapie.
Previn anemia
Tărăţele sunt recunoscute pentru bogăţia de vitamine şi minerale pe care le conţin. Intr-o lingură de tărăţe se regăsesc vitamine din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9), vitamina E, betacaroten, minerale (potasiu, magneziu, zinc, calciu, mangan, fier). Datorită conţinutului de vitamine şi minerale, curele cu tărăţe dau rezultate bune in cazurile de anemie. In aceste situaţii, medicul Iulia-Violeta Vlad ne recomandă un macerat din tărăţe, care are efect remineralizant. Intr-un litru de apă se pun şapte linguri de tărăţe, se lasă la macerat peste noapte, dimineaţa se strecoară, iar lichidul obţinut se bea pe parcursul zilei. In macerat putem adăuga suc de lămăie şi miere.
"Tărăţele trebuie măcinate mărunt, altfel pot irita tubul gastro-intestinal. Pentru că tărăţele pot irita mucoasa digestivă, persoanele care suferă de ulcer gastric, cancer gastric, colite ulceroase, hemoragii digestive, apendicită acută ar fi bine să evite tărăţele. Nici in cazul tărăţelor nu trebuie să facem excese, pentru că in cantităţi mari acestea pot provoca gaze intestinale şi pot interfera cu absorbţia calciului. Pentru a nu avea probleme cu calciul, trebuie să consumăm lactate atunci cănd facem o cură cu tărăţe", ne atrage atenţia specialistul nostru.
Calmează durerile reumatice
Tărăţele pot fi folosite şi extern. Pentru calmarea durerilor reumatice putem pregăti un macerat din 2 kilograme de tărăţe la 5 litri de apă, maceratul se adaugă in apa de baie. "Tărăţele au proprietăţi antiinflamatoare. Cataplasmele cu tărăţe calde calmează durerile articulare", ne sfătuieşte dr Iulia-Violeta Vlad.
Maceratul din 150 g tărăţe la o jumătate de litru de apă previne mătreaţa şi stimulează creşterea părului. Pentru aceasta, maceratul se adaugă in apa cu care ne spălăm pe cap.