Cel puţin de două ori pe zi trebuie să ne spălăm pe dinţi cu o periuţă nici tare, nici moale şi pastă de dinţi. Cam de trei ori pe săptămănă e bine să ne clătim şi cu apă de gură, iar pentru indepărtarea resturilor din locurile greu accesibile pentru periuţă, ar fi cazul să utilizăm şi aţa dentară.
Cel puţin de două ori pe zi trebuie să ne spălăm pe dinţi cu o periuţă nici tare, nici moale şi pastă de dinţi. Cam de trei ori pe săptămănă e bine să ne clătim şi cu apă de gură, iar pentru indepărtarea resturilor din locurile greu accesibile pentru periuţă, ar fi cazul să utilizăm şi aţa dentară.
Totuşi, este important pentru a ne menţine sănătatea orală să apelăm şi la soluţiile naturale: fructe şi plante care ne păstrează gura proaspătă, arată doctorul Violeta Elena Botescu, medic specialist medicină generală, competenţă in homeopatie, fitoterapie şi acupunctură.
Calmarea durerilor
Spre exemplu, grepfrutul s-a dovedit eficient in combaterea afecţiunilor gingivale. Iar in cazul proceselor inflamatorii la nivel oral, al infecţiilor bucale, folosirea antibioticelor fără recomandarea de la medic este riscantă. De aceea, este indicat ca in primă fază, pacientul să utilizeze un ceai de muşeţel. Această plantă are efect dezinfectant şi grăbeşte vindecarea. Chiar şi in cazul unei carii dentare adănci şi dureroase, ceaiul cald de muşeţel este recomandat pentru proprietatea sa de calmare a durerilor. Insă nu trebuie să inţelegem că, dacă facem gargară cu ceai de muşeţel, se va rezolva problema. Tratamentul fitoterapic este eficient doar pănă ajungem pe scaunul medicului stomatolog. Numai dentistul va putea să ne scape cu adevărat de problemă.
Aftele bucale dispar dacă utilizăm un remediu homeopat numit Borax, recomandă dr Botescu. Se mai poate folosi cu succes, mai ales in cazul copiilor cu afte, glicerina cu propolis. Pentru alte afecţiuni gingivale, eficiente sunt gargarele cu ceai din tătăneasă, gălbenele şi revent turcesc.
Pentru prevenirea afecţiunilor gingivale, a infecţiilor incercaţi ceaiul preparat dintr-o linguriţă de salvie la o cană cu apă fiartă. Menta, eucaliptul sunt indicate pentru efectul lor răcoritor şi pentru că improspătează respiraţia.
Limo - sănătate cu suc de lămăie
Lamăiul este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi din lume şi este originar din India. Legenda spune că a fost adus in Europa in timpul cruciadelor, iar Cristofor Columb a luat cu el in Lumea Nouă seminţe de lămăi, intr-una din călătoriile sale. Astăzi, lămăiul creşte in zonele cu climă subtropicală in toată lumea, in special in Florida şi in zona mediteraneană. Lămăia are un efect antiinflamator şi ajută la detoxifierea organismului: intensifică activitatea glandelor sudoripare, favorizănd transpiraţia, stimulează apetitul, ajută la digestie, intăreşte sistemul imunitar şi acţionează ca un diuretic natural. Deşi sucul său are un gust acru, lămăia poate reduce hiperaciditatea gastrică. Lămăile sunt cunoscute ca remedii utile impotriva gutei, retenţiei de urină, artritei, in inflamaţii ale gurii şi gătului, in caz de răguşeală, boli digestive, astm, nervozitate, insomnie şi palpitaţii ale inimii.
Limonada este cea mai plăcută băutură pe bază de suc de lămăie. Biborţeni te scuteşte de efortul de a stoarce lămăile şi de a amesteca sucul obţinut cu apă şi zahăr şi iţi oferă Limo - o limonadă gata preparată, cu apă minerală decarbogazificată parţial, suc şi pulpă de lamăie. Disponibilă in variantele de 0,5 şi 1,5 litri, Limo abundă in vitamina C, nu conţine coloranţi şi are termen de valabilitate de trei zile din momentul deschiderii sticlei.