Ca şi acupunctura, reflexoterapia îşi dovedeşte eficienţa în cazul obezităţii, doar dacă, în paralel, respectăm o dietă echilibrată. „Şedinţele de reflexoterapie au rolul de a echilibra energetic organismul, de a induce un somn odihnitor, de a înlătura constipaţia, dar mai ales de a face mai uşoară acceptarea dietei şi a detoxifierilor, prin inducerea unei stări de bine din punct de vedere psihic”, spune Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare.
Reflexoterapia este o tehnică de masaj, care nu necesită aparatură ajutătoare în vederea obţinerii efectelor benefice, ci constă doar în masarea zonelor reflexe din talpă, palmă şi scalp.
Reflexodiagnostic
Aşadar, prima etapă o reprezintă adoptarea unei diete echilibrate. La un moment dat, apare fenomenul de stagnare a greutăţii, caracterizată printr-o perioadă în care nu se întâmplă nimic, ceea ce înseamnă că pacienţii nici nu scad în greutate, dar nici nu se îngraşă. Această perioadă poate dura de la o săptămână până la şase săptămâni. Este perioada cea mai dificilă pentru persoanele suferinde de obezitate. Tocmai aici intervine rolul reflexoterapiei, care induce starea de bine şi de relaxare, permiţând pacientului să treacă mai uşor peste această perioadă. Dar înainte de a începe şedinţele de reflexoterapie, este nevoie de un reflexodiagnostic.
Acesta se efectuează prin manevre de masaj asupra zonelor reflexogene cu ajutorul vârfurilor degetelor mari de la mâini. Prin acest procedeu se va depista locul suferinţelor care radiază un semnal de alarmă în zona reflexogenă. Şedinţa de reflexodiagnostic durează 15-30 de minute. „Secretul diagnosticării organului bolnav constă în abilitatea practicantului reflexoterapeut de a depista modificările survenite la nivelul zonei reflexogene”, spune specialistul nostru.
Tratament individualizat
O şedinţă de reflexoterapie durează între 45 şi 120 de minute, conform schemelor propuse în urma diagnosticării. În momentul acestei terapii se stimulează circulaţia sangvină, precum şi activitatea nervilor, dar se acţionează şi la nivelul câmpului energetic. La început,
terapeutul efectuează apăsări slabe, după care accentuează presiunea în funcţie de pacient. De aceea, este important să se stabilească o legătură între terapeut şi pacient, subliniază specialistul nostru. Schema se aplică în funcţie de pacient. Schema aplicată este de 15 şedinţe iniţial, pe cât posibil zilnic, după care se face o reevaluare.
Apoi, se va ajunge la o şedinţă pe săptămână. După aceea urmează o perioadă de menţinere a greutăţii, care poate dura între şase luni şi un an şi jumătate, individualizat. Această terapie nu prezintă contraindicaţii. Se poate face şi copiilor, nefiind o terapie dureroasă, adaugă specialistul nostru. Însă pacientul trebuie să dea dovadă de multă răbdare, să nu aştepte obţinerea unor rezultate-minune într-un timp scurt.
În paralel cu şedinţele de reflexoterapie trebuie:
– să reduceţi aportul de calorii
– să renunţaţi la mâncarea de tip fast-food, la grăsimi şi prăjeli
– să evitaţi sedentarismului
Simptome
Obezitatea este însoţită de multe alte simptome, ce reprezintă tot atâtea riscuri, printre care: nivelul ridicat de colesterol, hipertensiune, pietre la rinichi, infarct miocardic, dereglări menstruale, acnee, varice, depresie, anxietate.