Sâmbătă bio la Muzeul Satului
Numeroşi bucureşteni în căutare de alimente şi produse de îngrijire sănătoase, fără chimicale, au venit astăzi la Târgul BIO de la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, în ciuda vremii urâte. Dacă nu aţi ajuns, mai aveţi timp să o faceţi: târgul este deschis şi mâine de la 10:00 la 18:00. Vă aşteptăm cu forţe proaspete şi, sperăm, fără ploaie.
Numeroşi bucureşteni în căutare de alimente şi produse de îngrijire sănătoase, fără chimicale, au venit astăzi la Târgul BIO de la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", în ciuda vremii urâte. Dacă nu aţi ajuns, mai aveţi timp să o faceţi: târgul este deschis şi mâine de la 10:00 la 18:00. Vă aşteptăm cu forţe proaspete şi, sperăm, fără ploaie.
Muşterii bio s-au adunat la târg sâmbătă încă de la ora deschiderii, dornici să-şi procure "bunătăţi" fără chimicale. Au cercetat cu atenţie mărfurile producătorilor şi comercianţilor - mai "concentraţi" în încercarea de a se feri de ploaie - şi fiecare a găsit ceva de luat pentru acasă. Vânzările au mers bine: "nu ne aşteptam să vină atâta lume pe ploaia asta", au declarat cei mai mulţi dintre expozanţii care au îndurat cu stoicism frigul şi umezeala, mulumiţi că oamenii sunt interesaţi de produsele ecologice. S-au cumpărat de toate: de la brânzeturi, pâine, cozonaci, făinuri şi produse de patiserie, sucuri, legume proaspete de sezon, miere, cereale, dulceţuri, zacuscă, ceaiuri şi dulciuri, la produse cosmetice, fără parabeni, compuşi din petrol şi alte chimicale de sinteză toxice.
Expozanţi
Ferma Husti din Maramureş a venit la târg cu legume ecologice şi conserve preparate din legume. Legume a adus şi Ecolife Bio. Maramureşanul Ion Tătăran "momeşte" lumea cu preparate tradiţionale din carne, dintre care patru sortimente certificate eco: pastramă de vită, cârnaţi de vită, cârnaţi de porc şi slănină. Ecomarket Transilvania au adus sucuri, uleiuri şi diverse cereale. Naturalia a venit cu făinuri, cozonaci, preparate de patiserie şi suc de mere românesc, iar Manor a preparat pâine din făină integrală chiar la faţa locului. Asociaţia Valea Asăului din Bacău a venit cu delicioasele-i brânzeturi, Sonnentor a adus felurite ceaiuri din plante medicinale şi din fructe, dar şi condimente şi alte preparate pe bază de plante. O varietate de produse alimentare - dulciuri, sucuri, paste făinoase, cereale pentru micul dejun, paste de măsline sau produse fără gluten certificate - prezintă şi magazinul on-line Biomania. Miere au adus stupinele Biriş, Onea, Tremot, Tivadar, Apidava, Ilzes. Din ofertă nu lipsesc produsele de îngrijire bio. Olivo Organic propune o gamă completă de cosmetice pe bază de ulei de măsline, produse de îngrijire pentru bebeluşi, dar şi pentru domni. Este prezent şi magazinul on-line Bio Shop care, pe lângă o diversitate de cosmeticale şi produse de îngrijire corporală, vă propune să încercaţi puterea detergenţilor eco, prietenoşi cu organismul uman şi cu mediul.
Hrană pentru suflet
Şi pentru că, pe lângă hrană pentru trup, este nevoie şi de un pic de cultură pentru hrana sufletului, Jurnalul Naţional este prezent la târg cu CD-urile şi cărţile din bine-cunoscutele-i colecţii. Iar Editura Humanitas a făcut sâmbătă o prezentare de cărţi gastronomice, de la cartea de bucate a cunoscutei Sandei Marin, la cărţi audio cu reţete "povestite" de Draga Olteanu Matei şi Valentin Uritescu.
Târgul BIO este organizat de Jurnalul Naţional, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România". Taxa de vizitare a Muzeului Satului este de şase lei pentru adulţi, de trei lei pentru pensionari şi posesori de carduri Euro 26 şi de 1,5 lei pentru elevi şi studenţi.

Ştiri din .ro
Turele de noapte cresc riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2
Vitamina D și Omega 3 scad riscul infectării cu COVID-19
Bolile psihice se însoţesc de tulburări ale somnului
De unde cumperi produse naturiste pentru un stil de viata sanatos?
Cum îți poți menține sănătatea cu suplimente alimentare revoluționare, fără substanțe chimice dăunătoare
Trei sfaturi utile pentru a ne păstra calmul în pandemie
Noi informații despre trombozele cauzate de vaccinul AstraZeneca
Sportul reduce riscul de a dezvolta forme severe ale infecției cu virusul SARS-CoV-2
(P) Cum se aplică fizioterapia la Sanconfind şi în ce constă recuperarea medicală
Noi date despre tulpina de COVID-19 din Marea Britanie. Nu provoacă simtome mai grave ale bolii
Explicațiile psihologului: Ce “forțe” ne obligă să nu lăsăm țigara din mână?
Noi informații despre vaccinul rusesc Sputnik V. Care este eficiența acestuia la noile tulpini
Kerastase - tehnologii inovatoare, pentru un păr sănătos

Stima de sine și alimentația
