x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Al treilea copil căruia i s-au recoltat celule stem la Cord Blood Center a beneficiat de tratament

Al treilea copil căruia i s-au recoltat celule stem la Cord Blood Center a beneficiat de tratament

10 Feb 2014   •   12:58
Al treilea copil căruia i s-au recoltat celule stem la Cord Blood Center a beneficiat de tratament

Cord Blood Center Ungaria, parte a Grupului International Cord Blood Center, a anunta eliberarea, in premiera, a unei grefe de celule stem in vederea utilizarii ei pentru o fetita care sufera de paralizie cerebrala. Lena, de doi ani, a beneficiat de tratament la Duke University Hopital (SUA), in decembrie 2013.

Léna este cel de-al 3-lea copil caruia i s-au prelevat celule stem la nastere, la Cord Blood Center, care, pe parcursul unui singur an (2013) a beneficiat de aceasta terapie experimentala, primii copii tratati fiind Alex, de trei ani, din Romania si Nelly, de cinci ani, din Slovacia.

Toate cheltuielile privind transportul Lenei si a familiei acesteia, precum si accesul la tratament au fost suportate de catre Grupul International Cord Blood Center. Tratamentul cu celule stem a fost administrat de catre doctorul Joanne Kurtzberg, expert de talie mondiala in terapiile cu celule stem.

Lena si sora ei geamana s-au nascut in 2011. Din cauza unor complicatii aparute la nastere, medicii au decis in favoarea operatiei cezariene. In ciuda acestor complicatii, fetitele s-au dezvoltat normal insa, pe cand gemenele aveau 4 luni, parintii Lenei au observat ca aceasta nu isi putea misca mana si piciorul stang.

Medicii care au consultat-o au dat parintilor un diagnostic dur: Lena suferea de paralizie cerebrala. Aceasta, spun ei, a aparut ca urmare a hipoxiei (lipsa alimentarii cu oxigen a creierului) fie in timpul nasterii sau in perioada intrauterina. Mama fetitelor a aflat despre utilizarea celulelor stem in paralizia cerebrala prin intermediul informarilor periodice transmise de catre Cord Blood Center tuturor clientilor sai.

Dupa stabilirea faptului ca transplantul nu prezenta niciun risc, familia a decis sa apeleze la aceasta procedura. Analizele facute micutei Lena de catre expertii de la clinica din SUA, cat si testele realizate pe grefa procesata si stocata de catre specialistii de la Cord Blood Center, au stabilit faptul ca infuzia cu celule stem putea fi administrata. Astfel, Lena a beneficiat, in decembrie 2013, de transplant la Duke University Hospital.

Tratamentul a decurs foarte bine si fara complicatii, astfel incat, la cateva ore dupa administrare, Lena a parasit spitalul si in scurt timp s-a intors acasa la Budapesta pentru a fi de sarbatori, alaturi de familia ei.

"Odata infuzate in corp, celulele stem ajuta la refacerea zonelor afectate, in cazul Lenei, a unor zone din creier. Bazandu-ne pe experienta anterioara putem spune ca primele rezultate ar trebui sa apara in 3-6 luni", a explicat doctorul Joanne Kurzberg.

Contactati de curand, parintii Lenei au afirmat ca fetita a inceput sa isi foloseasca mana stanga (afectata de paralizie), lucru pe care nu il facea inainte de administrarea tratamentului. Si in cazul fetitei din Slovacia, Nelly, parintii au constatat o imbunatatire a mersului, a limbajului si a deprinderilor motrice fine.

Starea lui Alex, baietelul din Romania care a beneficiat de transplant la inceputul anului 2013 s-a ameliorat, fiind inregistrate achizitii la nivel cognitiv, fiind mult mai prezent si sensibil la stimuli.

Datorita deciziei parintilor Lenei de a recolta celule stem la nastere, dar si a proiectului de sprijinire a familiilor Cord Blood Center existent la nivelul intregului grup, fetitei i s-a oferit sansa de a beneficia de aceasta oportunitate.

"Nu mi-am putut imagina ca vom avea nevoie sa folosim aceste celule stem atat de curand. Fiecare parinte doreste sa isi vada copilul crescand, iar cand acesta este bolnav, incearca sa faca totul pentru a-l ajuta. Suntem fericiti ca am optat pentru recoltarea de celule stem la nastere, este o decizie pe care o iei o data in viata" afirma mama fetitei.

Cititi mai multe informatii despre cazurile copiilor Cord Blood Center transplantati cu celule stem: www.cordcenter.ro

×
Subiecte în articol: cord blood center celule stem