Orbii şi-ar putea recăpăta vederea cu ajutorul unui transplant de celule stem, au anunţat oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, care au avut deja succes cu testele pe animale şi care spun că metoda este un "pas uriaş înainte" în ceea ce priveşte acest tip de tratament.
Cercetătorii de la "Moorfields Eye Hospital" şi Universitatea "College London" spun că testele pe oameni au devenit "o perspectivă realistă" în lumina avansurilor făcute în cercetare.
Medicii au reuşit să recreeze fotoreceptorii din retină, celule care reacţionează la lumină şi transmit un semnal electric în creier formându-se astfel imaginea, injectând celule stem în ochii şoarecilor orbi.
Tratamentul ar putea fi util în special în afecţiuni care duc la orbire precum maladia Stargardt sau în degenerarea maculară.
Testele au arătat că celulele stem injectate de medici s-au transformat în fotoreceptori şi au început să funcţioneze.
Totuşi, eficacitatea tratamentului este încă scăzută, doar în jur de 1.000 de celule stem din 200.000 transplantate reuşind să devină o parte funcţională a retinei.
Şeful echipei de cercetători, profesorul Robin Ali, spune însă că echipa sa a dovedit că se poate şi estimează că în cinci ani s-ar putea începe testele pe oameni.
Potrivit cercetătorilor, la ochi tratamentul cu celule stem poate avea mult mai mult succes decât în cazul altor organe.
Un motiv ar fi faptul că celulele fotoreceptoare trebuie să transmită semnalul electric doar unui singur alt tip de celule pentru ca imaginea să se formeze în creier. De asemenea, sistemul imunitar al ochiului este destul de scăzut, astfel încât pericolul ca celulele stem injectate să fie respinse este minim.
Pe de altă parte, în cazul ochiului, sunt suficiente câteva zeci de mii de celule fotoreceptoare pentru ca vederea să fie restabilită, spre deosebire de alte organe (un ficat) unde ar fi nevoie de mult mai multe celule stem transplantate cu succes pentru regenerare.