3 lucruri simple pe care să le faci înainte de culcare ca să slăbești
Să ții cură de slăbire sau să-ți schimbi stilul de viață, adică să-ți cureți dieta și să te apuci de mișcare, e greu pentru mulți. Am înțeles. Nici eu n-am făcut schimbarea totală peste noapte așa că nu sunt foarte drastică. Puțină voință, însă, pentru a începe măcar schimbarea, se poate găsi și nu presupune un efort uriaș.
Consider că este mai important ca, odată pornit pe acest drum, să fie fără întoarcere decât să se facă un efort mare, din prima. Așa că propun pași mici. Schimbări minine, suportabile, dar cu efect uriaș asupra sănătății și, mai ales, pentru a prinde gustul stilului de viață pe care vi-l propun. Adică unul în care să faceți și voi ceva pentru corpul vostru, nu doar să cereți zilnic de la el.
Iar primul pas ar fi să vă faceți un ritual, seara, înainte de culcare, din aceste 3 obiceiuri. Garantez că în scurt timp se vor vedea efectele asupra siluetei și că vă veți dori să mai faceți încă un pas.
1. Mănâncă la cină alimente care stimulează metabolismul
Ultima masă să fie cu 4 ore înainte de culcare și să conțină alimente care stimulează arderile metabolice.În general, structura cinei să fie: carne slabă la grătar sau cuptor + legume proaspete, la grătar sau înăbușite + o salată simplă, adică fără dressing, crutoane, carne, ouă sau brânză și cu puțin ulei de măsline extravirgin.
Citeste mai mult pe andreeasava.ro

Ştiri din .ro
OMS va discuta posibilitatea introducerii pașapoartelor de vaccinare
Ce arată studiile pentru vaccinul anti COVID-19 produs de Johnson & Johnson
Angajații medicali, care au fost infectați cu COVID-19, sunt protejați timp de 5 luni
Cancerul de colon poate fi confundat cu sindromul intestinului iritabil
A treia tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Japonia
Eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech asupra noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2
Comisia Europeană suplimentează cererea de vaccinuri produse de Pfizer/BioNtech
Care este durata de imunizare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna
Noi recomandări OMS cu privire la vaccinarea anti COVID-19
Operaţii pe bandă rulantă care erau o eroare
Reacție alergică gravă la vaccinul Pfizer/BioNTech: Un medic a făcut encefalomielită
Poate fi produs vaccinul Pfizer/BioNTech în România ?
Cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare împotriva COVID-19
Ce moștenim de la familia noastră
