1. Aer curat și oxigenat
Nu trebuie să ajungi neapărat la munte sau la mare pentru a respira un aer mai curat decât în orașul în care locuiești. De cele mai multe ori, alternativele în interiorul orașului pot fi puține, aglomerate sau lipsite de liniștea pe care o dorești, așa cum sunt parcurile, așadar, poți evada într-o pădure.
Pădurile generează o cantitate însemnată de oxigen, dar și multă umbră. Mai mult decât atât, ionii negativi, mai puțin regăsiți în interiorul locuinței, funcționează ca un antidepresiv natural.
O pădure este ideală și dacă vrei să te odihnești într-un hamac, citind poate o carte. De asemenea, cum vei vrea să-ți petreci o zi întreagă pe aici, asigură-te că ai ce-ți trebuie pentru un picnic în natură.
2. Relaxare și meditație
Poluare atmosferică, poluare fonică, aglomerație și agitație în jurul rutinelor de zi cu zi. Zilele petrecute în mediul urban sunt din ce în ce mai stresante și solicitante. Ele activează hormonul stresului sau nivelul de cortizon. Există studii care au demonstrat faptul că stresul cauzat de locuirea în mediul urban poate duce la stări emoționale negative, așa cum sunt depresia sau anxietatea.
După o perioadă de timp, creierul tău va avea nevoie de o binemeritată pauză. Așadar, stabilește o zi dintr-un weekend în care să pui pe primul plan relaxarea, respectiv să te deconectezi de tot ce înseamnă stresul urban. De exemplu, pescuitul, prin stimularea concentrării, este o activitate ideală pentru a te relaxa și chiar medita în liniște. Prin urmare, fie că ești la început sau ai deja experiență cu acest hobby în natură, ia-ți o lanseta crap potrivită și caută o baltă de pescuit.
3. Vitamina D
Tot auzim informații despre importanța vitaminei D pentru funcționarea corespunzătoare a organismului, deoarece mușchii, oasele și sistemul imunitar au nevoie de ea în mod constant.
Dacă în anotimpul rece poți apela la diverse suplimente alimentare existente în farmacii, odată cu venirea zilelor calde este recomandat să petreci mai mult timp în natură. Orele petrecute în natură te vor încărca cu vitamina D naturală, provenită de la soare. Spre deosebire de un supliment alimentar, aceasta se absoarbe foarte rapid în organism.
Totuși, ai în vedere zilele caniculare și protejează-te de razele ultraviolete periculoase.
4. Mișcare și mai multă energie
Pentru mulți dintre noi, ieșitul în natură înseamnă, de fapt, mișcare fizică. Fie că practici o anumită activitate, cum sunt drumețiile, fie că pur și simplu joci un fotbal cu prietenii, mișcarea va combate sedentarismul de acasă, din mașină sau de la birou. Chiar și grădinăritul este o activitate benefică pentru mulți dintre noi.
În plus, contactul cu natura aduce mai multă energie în timpul unei zile, precum și un somn odihnitor de noapte.
5. Sănătatea ochilor
Un alt beneficiu important pe care natura ți-l oferă face referire la sănătatea ochilor. Problemele cu ochii pot cauza și alte neplăceri, cum ar fi apariția durerilor de cap. Motivul este simplu. Zilnic petrecem foarte mult timp cu ochii în dispozitive electronice, precum telefon, televizor sau laptop. Tehnologia a avansat, există setări speciale care protejează ochii, însă contactul vizual cu natura este cel mai bun remediu pentru relaxarea lor.
Activitățile desfășurate în aer liber îți aduc beneficii esențiale pentru sănătatea fizică și psihică. Cu alte cuvinte, în mijlocul naturii vei redobândi o stare de bine de care ai mare nevoie periodic.
Sursa foto: marelepescar.ro