x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet ADOLESCENTĂ CRIOGENATĂ pentru ca să ÎNVIE în viitor!

ADOLESCENTĂ CRIOGENATĂ pentru ca să ÎNVIE în viitor!

22 Noi 2016   •   19:50
ADOLESCENTĂ CRIOGENATĂ pentru ca să ÎNVIE în viitor!

O adolescentă britanică de numai 14 ani, care a murit recent de cancer, a devenit prima persoană din Marea Britanie care urmează să fie criogenată în speranţa că în viitor va putea fi readusă la viaţă.

O instanţă britanică a hotărât că mama fetei poate decide ce se întâmplă cu trupul acesteia.

Tânăra a încetat din viaţă în luna octombrie, iar trupul neînsufleţit a fost transportat din Londra în Statele Unite, unde a fost criogenată de o companie comercială. Potrivit informaţiilor, adolescenta şi-a dorit să fie criogenată astfel încât să poată fi readusă la viaţă „chiar şi după mai multe sute de ani”, după cum explică chiar tânăra într-o scrisoare.

„Am numai 14 ani şi nu vreau să mor, dar ştiu că asta se va întâmpla. Mă gândesc că o criogenare a mea îmi va da şansa să mă vindec şi să revin la viaţă, chiar şi după mai multe sute de ani.........

Citește mai mult AICI

×