x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Algele elimina toxinele

Algele elimina toxinele

21 Mar 2005   •   00:00

  • de GEORGETA LICSANDRU
  • ALIMENTATIE ECHILIBRATA
  • Alimentatia dezechilibrata, bogata in grasimi saturate, in produse cu densitate calorica mare, alimentatia monotona, bazata in special pe carnea de porc, sunt principalele cauze ale acumularii de toxine in organismul nostru. De asemenea, sedentarismul este unul dintre principalii dusmani ai sanatatii, lipsa miscarii asociata cu o alimentatie nesanatoasa condamnand organismul uman la intoxicare.

    Vitamine, saruri, iod

    Medicii nutritionisti recomanda algele marine drept unul dintre cele mai bune mijloace de detoxifiere a organismului. Algele marine se remarca printr-un continut ridicat in vitamine, saruri minerale, aminoacizi, proteine si iod, ceea ce face ca ele sa fie unul dintre cei mai puternici antioxidanti. Potrivit prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, "algele marine au calitati multiple, in special algele marine brune, din zonele nepoluate. Acestea contin substante extrem de valoroase pentru organismul uman, care ajuta la scaderea colesterolului si chiar la eliminarea din organism a unor contaminanti periculosi, cum sunt metalele grele, sau la eliminarea noxelor, otravurilor care provin din fumatul activ sau pasiv". Datorita continutului ridicat de iod, algele marine activeaza functia glandei tiroide si microcirculatia sangvina, contribuind astfel la eliminarea substantelor toxice din organism. Ca urmare a consumului de alge marine se observa o diminuare a grasimii subcutanate si o crestere a fermitatii si elasticitatii pielii.

    Prin calitatile lor, algele marine sunt recomandate in prevenirea bolilor in care sunt implicati radicalii liberi (afectiunile cardiovasculare, renale, oculare, pulmonare, cancer etc.), in cresterea performantelor la sportivi, in starile de oboseala si de asemenea persoanelor care au carente de calciu si magneziu.

    "O calitate deosebita a algelor consta in aceea ca induc senzatia de satietate foarte rapid, iar aportul caloric in cazul consumului lor este scazut", afirma prof. dr. Mencinicopschi. Contribuind la detoxifierea organismului, algele sunt in acelasi timp o modalitate de a slabi sanatos, fara a ne plange de senzatia de foame.

    Putine calorii

    Alimentatia adecvata, aportul caloric scazut trebuie asociate cu exercitiul fizic moderat ca intensitate, astfel incat detoxifierea sa se realizeze. Tocmai de aceea, exercitiul fizic este pus de doctorul Walter Wilet la baza piramidei alimentare.

    Pentru eliminarea toxinelor si mentinerea sanatatii, la baza piramidei sunt asezate cerealele integrale, uleiurile vegetale (uleiul de masline, de rapita, de soia, de floarea-soarelui etc.), apoi legumele si fructele crude, intens colorate. "Acestea sunt adevarati purificatori ai organismului nostru, care actioneaza de la nivel molecular pana la nivelul sistemelor organismului nostru. Este vorba despre alimente curate, necontaminate cu acei contaminanti care sunt posibili astazi si care in conditiile globalizarii poluarii afecteaza si alimentele", sustine prof. dr. Mencinicopschi.

    Efectele detoxifierii

    Detoxifierea creste imunitatea organismului, il face mai rezistent la factorii de stres. De asemenea, eliminarea toxinelor ne regleaza sistemul nervos, ne imbunatateste viteza de reactie, de gandire, apar o stare de bine si o accentuare a capacitatii mintale, a functionarii creierului.

    "Un ou pe zi este considerat a fi sanatos, o portie de peste macar la doua-trei zile face parte dintr-un comportament alimentar sanatos. Pestele gras de ocean (codul, macroul, heringul, somonul), dar si pestii indigeni (somnul, crapul, pastravul) sunt foarte indicati pentru a fi consumati ca aport proteic de origine animala in perioadele de detoxifiere a organismului", ne sfatuieste prof. dr. Mencinicopschi.

    SFATUL MEDICULUI
    "In procesul de detoxifiere a organismului trebuie sa consumam cu moderatie zahar propriu-zis (produse de patiserie, care elibereaza zaharuri ce induc un stres al pancresului, obligat sa produca cantitati mari de insulina), produse bogate in amidon (paine alba)", ne sfatuieste prof. dr. Gh. Mencinicopschi. Un aport caloric crescut provoaca obezitatea, care la randul ei atrage bolile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, dislipidemiile, cancerele.
    STIATI CA
  • O data la doua-trei luni este bine sa aveti o perioada de detoxifiere pentru a va revigora organismul.
  • Pentru eliminarea toxinelor trebuie sa consumati aproximativ 2,5 litri de lichide pe zi (apa, ceaiuri, sucuri din fructe si legume). Acestea contribuie la mentinerea balantei hidrice a organismului, in acelasi timp fiind mijloace de a curata organismul de metabolitii toxici.
  • STIRI
    BROCCOLI. Cercetatorii de la Universitatea Berkeley din California au aratat ca substantele continute in broccoli sunt folosite de organismul uman ca o arma impotriva cancerului. Aceste substante se tranforma in timpul digestiei in diindolylmethan, o substanta care are capacitatea de a impiedica inmultirea celulelor canceroase. Mai mult decat atat, substanta care se gaseste in broccoli grabeste distrugerea tumorilor maligne, crescand nivelul proteinei care actioneaza asupra acestora.

    SPIRULINA. Un supliment alimentar foarte bun, spirulina este o alga marina cu efecte de intretinere si tonifiere, un mijloc de detoxifiere a organismului. Pentru eliminarea toxinelor, celor care au o alimentatie bogata in proteine animale le sunt recomandate proteinele speciale continute de spirulina. Pe de alta parte, 10-15 grame din aceasta alga pot acoperi necesarul zilnic de proteine, inlocuind in mare parte proteinele animale. In alimentatia persoanelor supraponderale, diabeticilor, bolnavilor de ficat, spirulina detine un rol deosebit.

    VEGETARIENI. Cercetatorii americani ii critica sever pe parintii care isi obliga copiii sa respecte un regim vegetarian, pentru ca produsele alimentare de origine animala contin o serie de produse biologice, cum sunt aminoacizii esentiali, proteinele, vitaminele, mineralele, care nu se intalnesc in alte alimente. Studiile au aratat ca femeile care nu consuma produse de origine animala dau nastere unor copii sub greutatea normala, care se dezvolta foarte greu. In contradictie, Asociatia vegetarienilor din Marea Britanie sustine ca un regim alimentar vegetarian ofera mai multa energie organismului, iar cei care il respecta sunt mai sanatosi.
    ×