Aproximativ 14 tone de produse alimentare au fost oprite de la comercializare de inspectorii OJPC Mehedinti, in urma unor controale efectuate in aceasta saptamina in restaurantele si fast-food-urile din judet, a declarat azi directorul Renatta Nanciu. Potrivit acesteia, cei 15 agenti economici verificati aveau in stoc produse fara etichete si cu termenul de garantie expirat, drept pentru care au fost scoase de la comercializare, o parte fiind distrusa, iar cealalta oprita pina cind se vor rezolva neconformitatile depistate.
Aproximativ 14 tone de produse alimentare au fost oprite de la comercializare de inspectorii OJPC Mehedinţi, în urma unor controale efectuate în această săptămînă în restaurantele şi fast-food-urile din judeţ, a declarat azi directorul Renatta Nanciu. Potrivit acesteia, cei 15 agenţi economici verificaţi aveau în stoc produse fără etichete şi cu termenul de garanţie expirat, drept pentru care au fost scoase de la comercializare, o parte fiind distrusă, iar cealaltă oprită pînă cînd se vor rezolva neconformităţile depistate. Au fost aplicate nouă amenzi în valoare de 14.000 lei şi întocmite şase avertismente, iar în cazul în care agenţii economici prinşi în flagrant cu astfel de abateri care pun în pericol sănătatea publică nu remediază problemele, li se vor întocmi dosar penal. OJPC Mehedinţi va continua şi în următoarele zile controale în reţeaua unităţilor de alimentaţie publică şi le va monitoriza pe cele la care s-au descoperit abateri.
Citește pe Antena3.ro