x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Canada ascultă plângerile consumatorilor

Canada ascultă plângerile consumatorilor

de Nicoleta Catana    |    15 Apr 2008   •   00:00


Premierul Canadei, Stephen Harper, a aprobat propunerea consumatorilor de a îmbuntăţi modul în care rulează materiile prime şi procesele de producţie.




Premierul Canadei, Stephen Harper, a aprobat propunerea consumatorilor de a îmbuntăţi modul în care rulează materiile prime şi procesele de producţie. Deoarece anul trecut consumatorii au acuzat o acută lipsă de comunicare între ei şi Guvern în urma descoperirii unor produse importate din America de Nord care erau nocive şi prezentau un risc crescut de periculozitate, Harper speră ca prin acest demers să recîştige încrederea consumatorilor. Printre doleanţe se numără schimbarea politicii Centrului de Alimente şi Medicamente, în special în ceea ce priveşte recomandarea de produse sănătoase pentru consumatorii care au avut de suferit de pe urma alimentelor nocive. Guvernul opinează că plîngerile populaţiei vor aduce modificări pozitive radicale în industria alimentară.

×
Subiecte în articol: bun de consum