Cancerul şi sărăcia au pus stăpânire pe o fetiţă de 9 ani

Andreea are nevoie de ajutor pentru a lupta cu boala
Mă priveşte cu ochii mari, rotunzi, fără să spună nimic. Nu vorbeşte despre boala ei, deşi mama i-a spus pe şleau că are cancer. A văzut şi copila în Spitalul Fundeni, din vară, de când a început să meargă acolo, zeci de copii cu priviri suferinde, cu perfuzii în mână şi cu părul căzut. S-a trezit într-o zi, imediat după ce s-a întors din excursia organizată de şcoală, cu o febră puternică şi cu o tuse ce nu o slăbea. ”Eu eram deja internată la spitalul <> cu sora ei geamănă, Gabriela, şi ea bolnavă. Când am văzut că Florentina, fiica mai mare, mi-a adus-o şi pe Andreea, mai mult moartă decât vie, am crezut că leşin. Medicii au depistat că are boala Hodgkin, stadiul III cu celularitate mixtă, cu adenopatii pulmonare multiple. Am fost trimşi la Spitalul Fundeni, unde am început curele cu citostatice”, povesteşte Maria Gheorghe, mama copilei. Fetiţei i-a căzut părul, s-a îngrăşat, a avut momente în care nu putea să mănânce nimic, zile în care organismul ei respingea tratamentul şi atunci lacrimile îi curgeau deznădăjduite pe obrazul palid al copilei, frângând inima mamei. Două-trei zile acasă, săptămâni întregi la spital. Aşa s-ar descrie viaţa Andreei. Are 9 ani şi 4 luni, iar de-acum, vreme de cel puţin 3 ani, aşa cum i-au spus medicii, universul ei va fi spitalul.

Mama începe să plângă. Dumnezeu greu a încercat-o. Încă de la naşterea gemenelor, femeia a trebuit să înfrunte boala Gabrielei, una dintre gemene. S-a născut cu retard sever şi tetrapareză spastică. Abia acum, la aproape 9 ani şi jumătate, fata a învăţat să-şi facă nevoile la oliţă, să articuleze câteva cuvinte şi să facă câţiva paşi. Părinţii şi-au acceptat soarta şi au încercat să-şi ducă crucea fără să crâcnească. Au continuat să aibă grijă de copii, să încerce să îi ţină curaţi şi sănătoşi. Însă cea mai mare problemă a lor era lipsa hranei. ”Când ne aşezam dimineaţa la masă, de exemplu, ne trebuie cam 3-4 pâini. Mâncăm gem cu margarină, altceva nu am ce să le dau”, spune mama şi se scuză mereu atunci când lacrimile o împiedică să vorbească. Andreea şi Gabriela mai au doi fraţi: Florentina(15 ani) şi Cristian (16 ani). Dorinţă a mamei a fost ca ei să înveţe. Şi cei doi au ascultat-o. La lumina lumânării, câteodată cu mâinile îngheţate sloi de la gerul din camăruţa în care se înghesuie toţi 6, nu au pregetat. De când stă cu Andreea prin spitale, mama s-a văzut nevoită să o roage pe Florentina să rămână câteodată acasă, cu Gabriela. Şi fata se supune, ştiind că în lipsa ei, sora mai mică nu s-ar putea nicicum descurca. Visele ei prind contur doar când literele se adună pe câte un carneţel. În realitate, îşi spune că sărăcia, boala şi greutăţile în care se învârte familia sa o vor împiedica să ajungă vreodată altceva decât un om care se luptă să supravieţuiscă. Mama nu-i lasă să deznădăjduiască, ci mereu să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Cum ia banii, primul gând este să le cumpere rechizite şi pâine, cam câte 10 pe zi. ”An de an trebuie să mă duc cu Gabriela la comisie pentru prelungirea certificatului de handicap I, eu fiind însoţitorul ei. Şi o comisie vine acasă la noi să vadă cum trăim. Deşi stăm într-o singură cameră, iar bucătăria se afla într-un fel de magazie, se minunează cum de reuşesc să îi ţin pe copii curaţi şi îngrijiţi”, spune mama.

Andreea a intrerupt şcoala, de când zilele şi le petrece prin spitale. Ar fi trebuit să fie clasa a III-a, ca sora ei geamănă, care urmează şcoala specială. ”De vreo două săptămâni îmi cere Florentina 15 lei pentru a lua o carte pentru şcoală, de fiecare dată îi spun, <>. Şi fata mea plânge, iar eu ştiu că nu am cum să o ajut. Lemne nu cred că mai avem decât pentru o lună de zile. Oamenii buni ne mai dau hăinuţe pentru copii. Dar este greu, vine iarna, copiii au nevoie de geci groase, de încălţăminte. Dacă eu sunt mereu la spital cu Andreea, nu prea mă mai pot ocupa de casă, nu pot merge pe nicăieri să muncesc, aşa cum făceam în trecut. Pentru că sunt însoţitor de handicap, trebuie să plătesc la cantina socială la care mergem de trei ori pe săptămână pentru a lua mâncare. Taxa este de 1.770.000 de lei. Mi se pare mult pentru venitul nostru de câteva milioane, dar nu am încotro. Mai mult pentru pâine mă duc, că nu mai trebuie să cumpărăm noi”, explica Maria Gheorghe şi, din când în când  îşi potoleşte fetiţa ce se joacă cu un băţ. A ajuns să se teamă, de când nu mai stă zi de zi acasă, ca nu cumva, din cauza sărăciei, băiatul să o ia pe căi greşite, iar Florentina să nu se înrăiască şi să ajungă o răzvrătită. Femeia simte cum greutăţile, foamea, igrasia din casă, zona rău famată în care locuiesc ar putea să le aducă şi mai mari necazuri. Andreea a ajuns să simtă cum bucuria îi inundă sufletul când la spital soseşte masa. Iar când un copil mai mofturos refuză hrana şi i-o dăruieşte ei, simte că parcă l-a apucat pe Dumnezeu de picior.   Mama cu cei 4 copii are nevoie de ajutorul nostru. De bani pentru hrană, medicamente, îmbrăcăminte, lemne, curent. Inimile bune şi generoase să se unească şi să aducă bucurie celor 4 copii chinuiţi. Niciodată o fapta bună nu va trece neobservată în faţa Domnului. Să le fim, aşadar, alături!

Ajutor pentru 4 copii!
Pentru cei care vor să doneze, pe numele mamei, Gheorghe Maria, la BRD, agenţia Teiul Doamnei, Bucureşti, s-a deschis următorul cont în lei: RO28BRDE441SV99742244410.
Pentru mai multe detalii, familia Andreei poate fi contactată la numărul de telefon: 0784.740.375

Citește pe Antena3.ro

Ucraina a atacat pentru prima oară Rusia cu rachete ATACMS. Reacția Moscovei