x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cum mancam dupa Postul Craciunului

Cum mancam dupa Postul Craciunului

20 Dec 2005   •   00:00
ALIMENTATIE ECHILIBRATA
Efectele binefacatoare ale postului sunt recunoscute astazi si de medicina. Dupa post insa, organismul trebuie protejat si ajutat. Dr. Nicoleta Mihaela Mindrescu, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice la Institutul "N. Paulescu", ne sfatuieste cum sa trecem la alimentatia specifica Sarbatorilor. Este sezonul alimentelor bogate in grasimi, proteine, dulciuri concentrate.

Realimentarea de dupa post trebuie sa se faca progresiv, lucrul cel mai greu de respectat pentru fiecare dintre noi. Motiv pentru care, dupa Sarbatori, camerele de garda si sectiile de gastroenterologie abunda de pacienti. De ce? Se consuma o cantitate mare de alimente, care deseori sunt alimente grase, foarte fierbinti, ceea ce poate declansa crize de gastrita, o boala ulceroasa, disfunctii biliare. De asemenea, alimentele de o calitate indoielnica consumate la masa de Craciun pot provoca enterocolite, manifestate prin diaree, deshidratare, febra.

Studiile au aratat ca in timpul Sarbatorilor se produce un fenomen periculos pentru anumite persoane. Din cauza meselor copioase stropite cu alcool, sangele este furat catre stomac in procesul digestiei, ceea ce poate duce la aparitia crizelor de inima (angina). Mai grav, consumul exagerat de alimente si alcool creste riscul de infarct sau accident vascular cerebral.

Putin cate putin

Pentru a evita riscurile, in primul rand este nevoie sa incercam sa nu consumam la o singura masa o cantitate foarte mare de alimente. Apoi sa nu combinam foarte multe feluri de mancare. Macar desertul sau fructele sa le lasam separat de masa. Atunci cand se intalnesc foarte multe alimente care contin proteine, glucide, lipide, apar fenomene de fermentatie, balonare, disconfort digestiv.

Totodata, dupa o masa copioasa este indicat sa bem un ceai si sa nu ne asezam imediat in pat sau pe canapea dupa ce servim masa. 10-15 minute este bine sa facem mici activitati gospodaresti. Ideala este o plimbare scurta, care ajuta foarte mult digestia. O cafea pe zi este recomandata datorita proprietatilor sale diuretice (contribuie la eliminarea excesului de sare) si usor laxative.

Friptura, carnatii, in general, alimentele bogate in proteine si grasimi este bine sa fie combinate cu legume, pentru a le reduce din efectul nociv. Datorita legumelor sunt absorbite mai usor grasimile si se asigura aportul de fibre necesar facilitarii tranzitului intestinal. Si fructele sunt deosebit de benefice in aceasta perioada cu mese imbelsugate. Ele sunt depurative si absorb tot ce este rau in organism deoarece contin foarte multe fibre. Cu o singura conditie: se consuma ca gustare la 2-3 ore intre mese.

Pentru cei care se stiu cu diferite afectiuni digestive, chiar usoare, medicul Nicoleta Mihaela Mindrescu recomanda anumite masuri de genul administrarii unui pansament gastric, a unui supliment de enzime care sa favorizeze digestia. Persoanele care stiu din start ca au probleme cu bila, pancreasul e bine sa puna in poseta medicamentele de care au nevoie. La cei cu boli metabolice, renale, hepatice, cardiovasculare este important sa se ajusteze tratamentul, astfel incat afectiunile sa fie tinute sub control.
×
Subiecte în articol: alimentatie echilibrata