Specialiştii spun că nu există o reţetă, însă punând anumite întrebări de la prima întâlnire ne putem face o idee despre cât de potrivită este persoana respectivă pentru noi atât din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere emoţional.
De ce ai vrut să te întâlneşti cu mine
Indiferent dacă persoana este una găsită pe reţelele de socializare sau este cunoscută prin intermediul prietenilor, să ştim de ce şi-a dat intâlnire cu voi este crusial. Profunzimea sau sensibilitatea răspunsului ne poate da multe informaţii despre persoana respectivă.
De pildă, dacă persoana respectivă spune: "Eşti atrăgătoare şi ai sânii mari", chiar dacă este adevărat este extrem de grosolan şi nepoliticos, şi cu siguranţă acel om nu este în stare să vadă dincolo de calităţile fizice, spun psihologii.
Ai fost îndrăgostit vreodată? Care este genul de care te-ai îndrăgosti?
Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să avem răbdare. Cine răspunde la această întrebare face o confesiune şi are nevoie de timp ca să poată exprima ceea ce doreşte. După ce a tăcut, puteţi intreba, uitându-vă în ochi: Sunt eu acel gen de persoană?. Psihologii spun că un astfel de moment este foarte puternic. Este un bun mod de a ne cunoaşte unul pe celălalt şi să decelăm intenţiile în ceea ce ne priveşte.
Povesteşte-mi despre iubirile tale
Specialiştii spun că această întrebare ar trebui pusă la a 3-a întâlnire. O despărţire rareori se face de comun acord. Putem astfel să aflăm dacă persoana din faţa noastră este onestă sau dacă este pregătită să vă facă destăinuiri.
În general ce ţi-ai reproşa în relaţiile anterioare
Evident că această întrebare nu se pune de la prima întâlnire, se pune după ceva timp când relaţia voastră are un pic de vechime. Să vă aşteptaţi să trebuiască să răspundeţi şi voi la această întrebare însă trebuie să fiţi atenţi ce spuneţi. Veţi deveni vulnerabili atunci când celălat vă va dovedi că puteţi aborda subiecte profunde, sunt de părere psihologii.